• Un șantier naval din Franța a declarat că a întocmit facturile pentru taxele superiahtului Amore Vero, dar nu știe cui să le trimită.
  • Agenții vamali au confiscat vasul în timp ce echipajul său se pregătea să părăsească portul în noaptea de 2 martie.
  • Ministerul francez de Finanțe spune că iahtul aparține unei companii controlate de Sechin, unul dintre cei mai vechi aliați ai lui Putin.

Șantierul naval La Ciotat, Franța, a declarat că a întocmit facturile pentru taxele de acostare pentru superiahtul alb Amore Vero, dar nu știe cui să le trimită, notează Reuters.

Agenții vamali au confiscat vasul de 86 de metri în timp ce echipajul său se pregătea să părăsească portul în noaptea de 2 martie. Acțiunea s-a desfășurat la două zile după ce Uniunea Europeană l-a adăugat pe Igor Sechin, șeful companiei petroliere rusești de stat Rosneft, pe lista de sancțiuni pentru războiul din Ucraina.

Ministerul francez de Finanțe spune că iahtul aparține unei companii controlate de Sechin. Igor Sechin, fostul vicepreședinte al Guvernului Federației Ruse, este unul dintre cei mai vechi aliați ai președintelui rus Vladimir Putin. Ministerul a refuzat să numească firma.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Cine e obligat să plătească pentru întreținerea iahturilor

Ministrul de finanțe Bruno Le Maire a declarat că Franța a confiscat oficial Amore Vero. Această e o măsură prin care, potrivit oficialilor, conferă statului custodia iahtului și lasă costurile în sarcina proprietarului.

Dar autoritățile nu au notificat terțele părți cu privire la statutul navei, ceea ce face să nu fie clar cine este responsabil pentru întreținerea acesteia, au declarat două companii implicate în întreținerea iahtului. În timp ce facturile se adună, un director de la La Ciotat Shipyards a declarat că firma nu este sigură cum să fie plătită.

Continuăm să facturăm”, a declarat Alice Boisseau, ofițer de comunicare pentru La Ciotat Shipyards. Întrebată cine va plăti factura, ea a spus: „Nu știm”.

Agenția vamală a Franței a refuzat să comenteze de ce nu a informat șantierele navale cu privire la statutul iahtului.

Rășii, părinții iahturilor

În Uniunea Europeană, averea financiară a oligarhilor rămâne în mare parte neatinsă, dar statele europene au înghețat sau confiscat bunuri fizice, inclusiv proprietăți și cel puțin 11 superiahturi.

Rușii dețin aproape unul din 10 superiahturi, potrivit site-ului specializat Superyacht Times. Costurile anuale de funcționare ale celor mai mari superiahturi pot ajunge la 10% din valoarea lor, inclusiv salariul echipajului, reparațiile, combustibilul, mâncarea, asigurarea, taxele de acostare și utilitățile de pe uscat.

În Franța și în Spania, costurile de funcționare a unui iaht „înghețat” sau confiscat rămân în responsabilitatea proprietarului. Cu toate acestea, blocarea conturilor lor bancare a însemnat că proprietarii sancționați au fost adesea în imposibilitatea de a face plățile, a declarat Rachel Lynch de la sindicatul navigatorilor Nautilus International.

Partenerii noștri