- Refik Anadol încearcă să codifice într-o instalație digitală spiritul unui moment legendar trăit de Leo Messi pe teren, dar publicul rămâne reținut.
- Proiectul „Living Memory: Messi – A Goal in Life” ridică întrebări despre diferența dintre emoția autentică și estetica algoritmică.
- Reacțiile fanilor și criticilor arată cât de greu se pot traduce visceralul sportului și forța memoriei colective în limbajul emergent al artei A.I.
Când Refik Anadol și-a propus să colaboreze cu Lionel Messi pentru a (re)crea artistic un gol intrat în legendă miza era clară. Cum să însuflețești digital o amintire colectivă, una pe care milioane au trăit-o cu sufletul la gură? Subiectul era colosala lovitură de cap din finala UEFA Champions League 2009.
Imaginezi un „templu al memoriei” și încerci să comprimi gloria într-un algoritm
Motion capture, 17 puncte de pe corpul lui Messi și mii de date biometrice (inimă, respirație, vibrații emoționale). Totul este convertit într-o instalație optică și sonoră de opt minute, proiectată pe pereți de oglindă la Christie’s New York.
„A trebuit să refacem mișcarea în trei dimensiuni pornind de la o memorie bidimensională surprinsă din zeci de unghiuri,” explică Anadol pentru Creative Bloq, mizând pe o estetică eclectică, între reflecții fractale și mapping biometric. „Living Memory: Messi – A Goal in Life” a ajuns repede piesă centrală, vândută online pentru aproape 1,9 milioane de dolari,. O sumă direcționată către fundații caritabile.
Îți pui speranțe și te lovești de limitările artei digitale
Totuși, impactul emoțional a fost cu totul altfel decât se anticipa. Susan Fisher, o newyorkeză aflată la vernisajul Christie’s, povestea pentru Hyperallergic: „Am crezut că voi pătrunde în meci, poate chiar să trăiesc emoția din perspectiva lui Messi. Și tot ce am văzut a fost o abundență de culori care se mișcau. Sincer, aș fi vrut să văd ce simte cu adevărat jucătorul în acel moment.” Sentimentul era împărtășit și de Carolina Strauss, artistă din Argentina: „Lucrarea e mult prea Refik Anadol, prea puțin Messi. Libsește exact ceea ce îl definește: modul în care modelează jocul de echipă, nu doar execuția individuală.”
De fapt, oricât de atrăgătoare vizual ar fi instalația, rămâne o problemă. Publicul resimte clar distanța dintre „spectacolul de pe ecran” și spectacolul de pe gazon. E greu de șters din memorie energia unui stadion real. Valul de fani, mirosul ierbii și fiorul ce însoțește fiecare pas spre poartă rămân în aer. Sunt lucruri pe care nici cel mai meticulos algoritm nu poate să le redea pe deplin.
Reinterpretezi granița dintre realitate, cod și mitologie
Chiar dacă Anadol nu reușește să depășească bariera dintre „trăire” și „simulare”, inițiativa dezvăluie un adevăr incomod: arta generată de A.I. poate fi perfectă formal, dar rece — un mediu în care emoția e adesea filtrată sau diluată. „Unele goluri nu pot fi documentate, ci doar strigate,” concluzionează Carolina Strauss cu tristețe subtilă, punctând poate cel mai limpede dificultatea de a transfera pasiunea sportului din carne vie în date și pixeli.
Totuși, chiar eșecul de a umaniza pe deplin momentul devine un diagnostic cultural. Așa cum și-a propus Anadol, instalația nu doar că îl imortalizează pe Messi. Ci vizează și încercarea omului de a transforma memoria colectivă în patrimoniu digital. Căci ceea ce încă se chinuie să codifice algoritmul — bucuria viscerală, solidaritatea miilor de voci sau simpla frumusețe a imprevizibilului — rămâne, exact ca legenda lui Messi, dincolo de orice încercare de arhivare vizuală.