META introduce măsuri drastice pentru a proteja adolescenții: „Toți sunt plasați în cele mai restrictive setări de control”

Meta a luat decizia de a ascunde adolescenților postările care abordează subiecte considerate periculoase și anunță că postările legate de subiecte sensibile precum conținutul despre automutilare, sinucidere și tulburări de alimentație, precum și conținutul care discută despre bunuri restricționate sau care prezintă nuditate nu vor mai fi vizibile în newsfeed-urile adolescenților, scrie Reuters.

Toți adolescenții vor fi plasați acum în cele mai restrictive setări de control al conținutului de pe Instagram și Facebook, iar termenii de căutare suplimentari vor fi limitați pe aplicația de partajare a fotografiilor, a precizat Meta într-o postare.

Procurorii generali din 33 de state americane, inclusiv California și New York, au dat în judecată compania în octombrie, afirmând că a indus în eroare repetat publicul cu privire la pericolele platformelor sale. În Europa, Comisia Europeană a cerut informații despre modul în care Meta protejează copiii de conținutul ilegal și dăunător.

Presiunea reglementară a urmat declarațiilor în Senatul SUA ale unui fost angajat Meta care a susținut că compania era conștientă de hărțuirea și alte prejudicii la adresa adolescenților pe platformele sale, dar nu a acționat împotriva lor.

Citește și

Exit mobile version