• Mai multe site-uri din Germania au căzut, inclusiv publicația BILD.
  • Mai multe site-uri importante au fost indisponibile joi, în ceea ce pare a fi o întrerupere generalizată.
  • Delta Air Lines și British Airways s-au numărat printre site-urile web care se încărcau lent sau care au afișat „DNS failure”.
  • Ne confruntăm cu probleme tehnice temporare în ceea ce privește deservirea clienților noștri pe delta.com și aplicația mobilă Fly Delta”, se arată într-un mesaj de pe site-ul Delta.

Mai multe website-uri au picat joi, 22 iulie 2021, într-un blocaj generalizat, relatează CNBC.

Cauza nu a fost stabilită, dar mai multe servicii afectate au indicat probleme cu o rețea de distribuție a conținutului, Akamai. Compania a precizat că așteaptă o actualizare cu privire la întreruperea serviciului.

Oracle, un furnizor de servicii cloud, a declarat joi după-amiază că „monitorizează o problemă globală legată de Akamai, aceasta afectând accesul la multe resurse de internet, inclusiv proprietățile Oracle Cloud”.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Oracle a precizat că resursele din cadrul serviciului său de Cloud nu sunt afectate de incident.

Delta Air Lines, British Airways, Capital One, Go Daddy, Vanguard, UPS, LastPass, AT&T și Costco s-au numărat printre site-urile web care se încărcau lent sau care au afișat „DNS failure”.

Unele dintre întreruperi par localizate, ceea ce înseamnă că unii utilizatori pot accesa site-urile, în timp ce alții nu pot.

Întreruperea de la Delta a însemnat că oamenii nu au putut face check-in pentru zboruri sau să caute tarife online, dar compania a declarat că clienții pot face check-in cu un agent Delta la aeroport.

„Ne confruntăm cu probleme tehnice temporare în ceea ce privește deservirea clienților noștri pe delta.com și aplicația mobilă Fly Delta”, se arată într-un mesaj de pe site-ul Delta.

„Ne cerem scuze pentru întârziere și lucrăm pentru a restabili site-ul cât mai repede posibil”, a adăugat compania.

Partenerii noștri