Victor Ioan Frunză, despre ravagiile neomarxismului în teatru: „Vor să scoată arta din centrul preocupărilor, s-o denudeze de talent“

• V. Ioan Frunză: Teatrul nu poate fi reformat, pentru că e o artă veche de când lumea
• V. Ioan Frunză: Teatrul devine din ce în ce mai mic, se infantilizează.
• V. Ioan Frunză: „Vor să scoată arta din centrul preocupărilor, s-o denudeze de talent, să afirme că nu-i nevoie de talent în artă și s-o ducă într-o zonă în care propaganda e la ea acasă“.

Marius Tucă l-a avut invitat pe reputatul regizor Victor Ioan Frunză, în platoul Aleph News, vineri seara, la Marius Tucă Show. Acesta a vorbit despre starea teatrului în vremuri tulburi.

„Teatrul e o vocație comunitară“, a spus, în debut, regizorul Victor Ioan Frunză, care a continuat adăugând că această artă „veche de când lumea“ nu poate să fie reformată, iar cine crede asta, spune maestrul, înseamnă că n-are habar despre cum merg lucrurile în teatru.

Întrebat de Marius Tucă cum arată un spectacol nereușit, Victor Ioan Frunză a răspuns: „Nu se ridică la standardele pe care le am eu. Am făcut 258 de spectacole și vă spun că dacă am 10 spectacole bune, memorabile, e foarte bine“.

Regizorul a ținut să menționeze că închiderea teatrelor de către autorități a fost un gest abuziv: „Să știți că eu sunt foarte supărat pe așa-zisele autorități ale statului. Au închis teatrele fără să întrebe pe nimeni“.

Dialogul a continuat pe tema teatrului în spațiu deschis, despre care Victor Ioan Frunză spune că e o cheltuială enormă, iar lucrurile tind să pară caraghioase. Acesta a povestit: „Teatrul în spațiu deschis presupune o cheltuială enormă. Atmosfera era de sfârșit de lume pentru că în fața ta erau 40 de oameni maximum, care-i urmăreau cu ochii ăia ieșind din mască. Maia Morgenstern a ieșit din rol și a zis: «Puteți să aplaudați». Sigur că e bine că s-a jucat, dar costurile și materiale, și spirituale sunt imense. Și cu teatrul online. O invenție oribilă. Nu vreau să supăr, să critic. Din punct de vedere estetic era zero“.

Din punctul de vedere al regizorului, teatrul devine din ce în ce mai mic, se debilizează, se infantilizează. De la abordarea temelor până la jocul actoricesc.

Regizorul a povestit și despre cele câteva piese realizate în limba maghiară: „Când am făcut Shakespeare, l-am făcut în maghiară. Că m-am gândit așa: că dacă vin românii să-l vadă, n-or să-și dea seama cât e de prost. Shakespeare are un univers care ne dă o persectivă pe care o practică acum corectitudinea politică. Putem să spunem că e o creație modernă. Shakespeare face parte din categoria pieselor pe care le știi dinainte. Shakespeare are și criteriul accesibilității dar și al altitudinii intelectuale“.

Unul dintre cele mai interesante momente ale discuției s-a centrat pe tema teatrului de stat vs. teatru independent. Regizorul spune că teatrul de stat a ajutat mult teatrul independent dar că, totuși, există dezbinare și invidie profesională:

Victor Ioan Frunză: „Sunt mulți actori care nu vor să joace“

Marius Tucă: De ce atâta dezbinare? Artiști împotriva artiștilor, mai ales în vremurile astea când artiștii ar trebui să facă fron comun? Dacă mă-ntrebați pe mine, artiștii independenți sau artiștii angajați la teatru de stat ar fi trebuit din primăvară să se rezolve, din mai, după cele două luni de carantină, să spună că vor să joace și să se deschidă teatrele. Am spus asta de mai multe ori decât orice alt actor sau regizor. Din păcate. Și, mai mult decât atât, în momentul în care s-au închis teatrele, după ce abia se deschiseseră, n-am auzit pe nimeni să spună „da’ de ce faceți asta?“.

Victor Ioan Frunză: „Sunt mulți care nu vor să joace, să știți asta e o realitate dureroasă. Una este să fii preocupat de sănătatea ta…“

Marius Tucă: … păi nu vor să joace pentru că-și iau salariile (vorbim de cei care sunt angajați la stat).

V. Ioan Frunză: „Salariile și acel ajutor de șomaj care (vă spun cu toată sinceritatea și nu vreau să fiu blamat, dar cunosc situații) sunt mulți artiști indepedenți care nu câștigau înainte atâta. Lucrurile sunt luate de-a valma. Știți ce nu se spune? Trebuie să spunem «tineri artiști valoroși». Pentru că și eu cu dumneavoastră și cu domnii din studio am putea să facem un tablou vivant cu o tamburinetă și ieșim afară și suntem artiști independenți. Nu. Trebuie să fim certificați de ceva. Umblă mituri (pe baza unei situații reale că artiștii trebuie ajutați): așa se face în Berlin, așa se face în Viena. Ori nu-i adevărat. De exemplu, la Berlin cei care sunt artiști independenți sunt măsurați. Se măsoară impactul“.

Un alt subiect extrem de important a fost discuția despre neomarxismul în artă. Victor Ioan Frunză spune că toată această cruciadă îndreptată împotriva artei și artiștilor are un predecesor în anii 60 – 70, în așa-numita Școală de la Frankfurt – un curent care a pus bazele „denudării“ artei, a trecerii ei într-o zonă lipsită de conținut. Iată ce spune regizorul:

V. Ioan Frunză: „Este un curent pregătit prin școala de la Frankfurt. E început prin anii ‘60 – ‘70 și care tinde să scoată arta din centrul preocupărilor, s-o denudeze de talent, să afirme că nu-i nevoie de talent în artă și s-o ducă într-o zonă în care propaganda e la ea acasă“.

Victor Ioan Frunză: „E un moment periculos pentru cultura românească“

Marius Tucă: Ce înseamnă neomarxismul ăsta despre care vorbeați în teatru, domnule Frunză?

V. Ioan Frunză: „Un reprezentant ilustru, dar care nu era neo, era numai Marxist, a fost Bertold Brecht. Care, însă, avea un talent indicibil, un talent care dădea pe dinafară și atunci tot didacticismul lui s-a dus dracu pentru că piesele-s mult prea bune. Mutter Courage în zilele noastre vorbește despre altceva.“

Marius Tucă: În România există exponenți ai neomarxismului în teatru?

V. Ioan Frunză: „Avem foarte mulți și care, acum, în această perioadă, vor să ia puterea, dar nu pe căile obișnuite (să dai un concurs, să-ți afirmi valoarea). Pot să răspund printr-o frază simplă: scoală-te tu să m-așez eu. Asta-i tot. Mulți flăcăi tomnatici ai avangardei de acum niște ani s-au trezit fără servicii. Nu mai vor să mai muncească. Să faci un spectacol de teatru, dans e dificil. Multe cronicărese care, acum, și ele au nevoie de un bănuț, de o pensie și ei tot se așază ca și Falstaff, care spunea că merge în avangarda tinerimii, așa și aceste doamne coapte și răscoapte și acești flăcăi tomnatici merg în avangarda tinerimii. Masa de manevră e perfectă. Mulți nu-și dau seama despre ce e vorba. E un moment periculos pentru cultura românească“.