- Concertul marchează lansarea noului său album, „Las Mujeres Ya No Lloran”.
- Peste 40.000 de persoane s-au adunat la concert, care a durat aproximativ 15 minute.
- Evenimentul a fost anunțat de către artistă, cu câteva ore înainte, iar intrarea a fost liberă.
La câteva zile de la lansarea noului său album, „Las Mujeres Ya No Lloran”, Shakira și-a surprins fanii cu un concert surpriză în Times Square. Evenimentul, care a avut loc miercuri, la New York, a fost anunțat cu doar câteva ore înainte pe contul de Instagram al cântăreței. Peste 40.000 de persoane s-au adunat la concert, care a durat aproximativ 15 minute, iar intrarea a fost gratuită.
Shakira continuă să îl „detroneze” pe Gérard Piqué. După ce și-a început spectacolul cu hitul său din 2006, „Hip’s Don’t Lie”, cântăreața a interpretat mai multe piese de pe cel mai recent album al său, inclusiv celebra „BZRP Mussic Session, Vo. 53″. În această piesă, îi spune fotbalistului că „a schimbat un Ferrari cu un Twingo și un Rolex cu un Casio”.
Pentru spectacol, Shakirei i s-au alăturat dansatori cu ajutorul cărora a executat coregrafii impresionante, scrie People. Artista a cântat la chitară electrică pentru una dintre melodii. „Vă mulțumesc tuturor că sunteți aici pentru mine”, a spus ea mulțimii la un moment dat. „Înseamnă mult.”
Spectacolul vine la doar o zi după apariția Shakirei în „The Tonight Show Starring Jimmy Fallon”, unde Fallon a spus că superstarul columbian a realizat deja fapte ireale de când a fost lansat albumul cu mai puțin de trei zile înainte, scrie New York Post. „În primele 24 de ore în care a fost lansat, albumul a devenit deja cel mai difuzat album din 2024”, a spus gazda emisiunii.