- Rusia vrea să fie prima ţară care filmează o peliculă în spaţiu.
- Filmul intitulat „Provocarea” este „o dramă spaţială”, potrivit agenţiei spaţiale ruse.
- Filmul va fi coprodus de Dmitri Rogozin, directorul agenţiei spaţiale ruse.
- Filmările ar urmă să înceapă în octombrie.
Rușii luptă pentru a deveni prima națiune care realizează un film în spațiu, anunțând planurile de a trimite o actriță și un regizor la Stația Spațială Internațională (ISS), la un an după ce americanii anunțaseră același lucru, transmite CNN.
Potrivit Ria Novosti, filmul va fi regizat de Klim Shipenko, un regizor rus în vârstă de 37 de ani, iar singurul rol din producție îl va juca actriţa Julia Peresild în vârstă de 36 de ani.
Intitulat „Provocarea”, filmul va spune povestea unui chirurg care trebuie să opereze un cosmonaut bolnav în spațiu.
Peresild și Shipenko, care sunt cunoscuți în Rusia, au fost selectați după ce agenția spațială a țării, Roscosmos, a lansat un concurs în noiembrie. Peresild a apărut într-o serie de filme și seriale TV rusești, în timp ce filmul lui Shipenko „Serf” din 2020 a fost unul dintre filmele cu cele mai mari încasări din Rusia.
Anunțul Roscosmos vine după ce NASA a confirmat în luna mai a anului trecut că poartă discuții cu Tom Cruise pentru un film artistic care să fie realizat la bordul Stației Spațiale Internaționale.