Pandemia l-a inspirat. Cătălin Botezatu şi-a prezentat cea mai nouă colecţie

Fie pandemia cât de grea, hainele frumoase îți pot schimba starea de spirit.La Craiova, cu măștile pe față și așezați la distanță, spectatorii au privit ultimele creații vestimentare.

Cătălin Botezatu şi-a prezentat cea mai nouă colecţie – „Flowers”. Femeia este ca o floare, chiar şi-n pandemie, a spus designerul.

Cătălin Botezatu: „Materiale sofisticate, din materiale cu foarte multă manualitate, mătăsuri, voaluri, brocarduri,materiale mărgelate. Şi nu în ultimul rând, un concept, pentru că întotdeauna îmi place să gândesc totul de la muzică, regie, accesorii, încălţăminte.”

Printre spectatori s-a aflat şi Daniel Mitruţi, arbitru în Liga întâi. A venit la prezentare pentru a-și admira fiica pe podium.

Daniel Mitruţi – arbitru: “Atipic este aici. Este…parcă suntem din altă lume. E trist, ca să spun aşa, fără spectatori.”

Inspirat de pandemie, designerul bulgar Nikolay Bozhilov a venit la Craiova cu un concept vestimentar care îmbină natura şi tehnologia.

Exit mobile version