- Secretariatul Muzeului Național George Enescu formulează pentru alephcult.ro un răspuns la concluziile raportului de control preliminar.
- Împrejurările descrise au zădărnicit în integralitate inițiativele muzeului de a reloca patrimoniul.
- Tema de proiectare care a stat la baza inițierii investiției a fost lipsită de măsurile de protecție a patrimoniului cultural.
- Constructorul ELDICLAU a continuat să rămână în amplasamentul șantierului deschis la MNGE fără nicio decizie ministerială.
Discuția legată de renovarea Palatului Cantacuzino, sediul Muzeului Național George Enescu (MNGE) capătă o nouă dimensiune odată cu primul răspuns al Secretariatului muzeului. Un raport de control preliminar, înregistrat cu numărul 2107/25.03.2026, a formulat 60 de puncte legate de modul în care patrimoniul muzeal a ajuns să fie depozitat în containere. Însă, dincolo de interpretarea „subiectivă” a comisiei de control, așa cum o numește conducerea muzeului, se profilează o rețea complexă de responsabilități diluate, decizii amânate și o pasivitate administrativă care transformă o investiție esențială într-un simptom al unui sistem bolnav. Este o saga a bunului cultural românesc, prins între intenții bune și o execuție viciată, unde cel mai prețios aspect – protecția patrimoniului – a devenit, paradoxal, o anexă a proiectului. Răspunsul complet a Secretariatului MNGE este mai jos:
Cronicile unui șantier blocat și ale unei pasivități studiate
Relocarea patrimoniului MNGE în containere nu a fost o alegere, ci o consecință directă a unei serii de disfuncții administrative și contractuale. Ideea inițială a proiectantului, IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE S.A., era ca lucrările la Casa Memorială și Anexă să fie urgentate, permițând astfel o relocare internă. Această viziune s-a lovit însă de realitatea unui „parcurs viciat de neînțelegerile dintre proiectant și executant”, o situație față de care Unitatea de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii a manifestat o „pasivitate constantă”.
Această pasivitate nu este doar o acuzație a muzeului, ci o concluzie validată de o instanță superioară. „S-a reținut lipsa unei monitorizări eficiente a derulării contractului și a executării lucrărilor din partea persoanelor responsabile din cadrul UMP, precum și nerespectarea graficului de lucrări de către constructor, precum și faptul că certificarea de către dirigintele de șantier a unor lucrări nu a ținut cont de stadiul fizic al acestora și de încadrarea lor în graficul de execuție”, se arată în Raportul de audit de conformitate al Curții de Conturi a României, aprobat prin hotărârea plenului nr. 798/23.07.2025. Mai mult, constructorul ELDICLAU S.R.L. a continuat să ocupe amplasamentul șantierului de la MNGE, fără nicio bază legală, timp de aproape șase luni după expirarea contractului, iar inițiativele muzeului de a sesiza poliția pentru evacuare au fost blocate de UMP.
Biroul lui Enescu și dilema răspunderii individuale
În mijlocul acestui haos administrativ și contractual, apare o întrebare fundamentală despre starea patrimoniului. Contrar unor relatări din presă, conform cărora întregul patrimoniu ar fi fost afectat, reprezentanți ai Ministerului Culturii au comunicat în conferința de presă că „patrimoniul nu a fost afectat”, o concluzie confirmată de experți acreditați. Această clarificare este esențială, dar nu absolvă pe deplin situația.
Deși colecția în ansamblul ei ar fi, se pare, în siguranță, un caz specific atrage atenția. „Starea biroului lui George Enescu, bun cultural clasat la tezaur, a fost expertizată de către un specialist acreditat care a concluzionat prin raport de expertiză că degradarea este cauzată de manipularea și depozitarea necorespunzătoare a acestuia de către doamna Nella Modrea, conservator și gestionar al întregului patrimoniu.” Această precizare, deși individualizează o responsabilitate, subliniază paradoxal fragilitatea întregului sistem: chiar și în interiorul unui „șantier” administrativ haotic, gestionarea defectuoasă la nivel individual poate provoca daune ireparabile unor piese de o valoare excepțională.
Paradoxul protecției: patrimoniul, o anexă a proiectului?
Unul dintre cele mai deranjante aspecte relevate de situația de la Muzeul Enescu este modul în care protecția patrimoniului a fost tratată, inițial, ca un element secundar, aproape neglijabil, în planificarea investiției. Tema de proiectare, care a stat la baza inițierii investiției, a fost „lipsită de măsurile de protecție a patrimoniului cultural existent în sediul muzeului, care trebuia să fie propuse încă din nota conceptuală a investiției”. Cu alte cuvinte, UMP nu a avut în vedere „cel mai important aspect al investiției, respectiv, protecția patrimoniului gestionat de MNGE”, deși obligația îi revenea prin efectul HG nr. 907/2026. Acest „minus atât de important” a fost recunoscut, ulterior, de UMP, care a anunțat că aspectul relocării patrimoniului cu avizul comisiilor de specialitate va fi inclus în proiectul de execuție pentru restul lucrărilor.
Palatul Cantacuzino, cu patrimoniul său inestimabil, devine astfel un caz școală, un barometru al unei abordări deficitare încă de la nivelul legislației și al autorităților. Pe de o parte, există dorința declarată de a restaura și de a moderniza. Pe de altă parte, lipsa unei viziuni integrate și a unei monitorizări ferme transformă acest efort într-un drum anevoios, plin de obstacole și de riscuri, unde bunul comun, bunul național, plătește prețul întârzierilor și al lipsei de rigoare.
Ministrul Culturii a anunțat vineri că raportul comisiilor de control privind situația de la Muzeul Național George Enescu a fost trimis la Parchet.