Misterul continuă: Trei noi monoliți au fost descoperiți în Europa. Ultimul, în Marea Britanie

După monoliturile apărute suprinzător în statele americane Utah și Californa, dar și în România, alte trei astfel de obiecte au fost descoperite recent în trei locații din Europa.

Duminică, un grup de excursioniști a dat peste un monolit metalic într-o rezervație naturală din provincia Frizia, situată în nordul Olandei. Însă, monolitul metalic găsit în Olanda este diferit față de cele descoperite până acum. Acesta nu este lucios, ci mat, iar presa batavă a notat că nu s-au găsit urme de paşi în apropierea stâlpului și că, de fapt, este vorba de o stratagemă publicitară pentru Anul Nou. Un altul a fost depistat în orașul Tula, din Rusia.

Al treilea, și cel mai recent, este cel de pe Insula Wight, din Marea Britanie. Obiectul a fost reperat de un localnic care își plimba cânii, dimineața, pe plaja Compton, potrivit cnn.com.

„Am coborât treptele și la dreapta, la aproximativ 100 de metri în față, am văzut această mare reflecție a soarelui. Știam poveștile despre monoliții descoperiți recent, așa că mi-am dat seama imediat despre ce e vorba”, a declarat Tom Dunford.

Exit mobile version