- Legendarul tenismen Ilie Năstase a fost invitat la „Marius Tucă Show”.
- Ilie Năstase a vorbit despre momentele sale din sport, dar și din politică.
- Fostul mare sportiv a recunoscut că l-a dezamăgit lumea politică din țară.
A câștigat un US Open și un Rolland Garros, de mai multe ori Turneul Campionilor și o Cupă Davis. Ilie Năstase e o furtună, un ciclon. Nu treci pe lângă el indiferent.
„Nasty”, așa cum e cunoscut în întreaga lume, a mărtusit că lumea politică l-a dezamăgit: „Am fost în sport, am fost în politică, am făcut de toate, dar cel mai dezamăgit am fost de politică. Și sunt în continuare pentru că oamenii care sunt de acolo nu se schimbă, niciodată nu o să se schimbe, niciodată. Dacă noi nu aveam politicieni buni pe timpul unirii, noi nu eram uniți acum. Ăia au fost politicieni care au înțeles binele acestei țări și s-au unit. Ei, astăzi nu s-ar mai putea face asta cu politicienii pe care îi avem”.
„Mă întreb și eu, politicienii ăștia care nu dau legi ca lumea, nu au și ei copii, nu au și ei prieteni?”
„Eu cred că a fost preluată țara asta de niște oameni care au vrut să o controleze în continuare și au zis așa: pe timpuri noi, tot noi, îi mai auzeam pe unii în Senat că zic așa. Și au zis așa, țara asta trebuie să fie condusă de noi, sau să fie confiscată economic, politic și presă și asta au făcut, asta s-a întâmplat. Cine nu ne lasă acuma să facem bine? Noi românii pe români, ne împiedicăm unii de alții. Aici e tristețea mare pentru mine, că nu vrem să înțelegem că dacă noi ne punem împreună o să fie mai bine pentru toată lumea și dacă dăm legi omenești, că asta fac ăia străinii, le dau pentru bunăstarea oamenilor și a copiilor. Mă întreb și eu, politicienii ăștia care nu dau legi ca lumea, nu au și ei copii, nu au și ei prieteni?”, a adăugat Ilie Năstase.
Despre cariera de tenismen
„N-am avut antrenor niciodată și eram singur. Aici era singura problemă și din când în când mai venea câte o soție, când nu eram divorțat, și se uita și ea și îmi ținea pumnii. În rest, eram singur. Între toți ăia pe acolo. Am luat opt turnee la rând, de la Monte Carlo, Roma, Paris, toate alea le-am luat eu, Madrid, tot ce era în Europa pe zgură și Roland Garros l-am luat eu, opt turnee la rând și nu aveam cum să nu fiu numărul 1. (…) Roland Garros în 1973 l-am câștigat fără să pierd nici un set. Au fost numai doi jucători în istoria Roland Garros-ului”, a spus Ilie Năstase.
Manolo Santana, idolul lui Năstase în tenis
Năstatse: „Idolul meu a fost unul spaniol, Manolo Santana și, din păcate, am jucat o singură dată cu el la meciul de Cupa Davis de la București, în 67, aveam 21 de ani. Dar m-am îndrăgostit că era un nebun, că juca… făcea scurte, lobul, liftate, de la el am învățat. Stilul mi-a plăcut”.
Despre Simona Halep
„Simona Halep joacă prea mult în defensivă câteodată. Și acum, de exemplu, atacă foarte mult și cu dreapta și cu reverul. Am văzut acum ultimele meciuri foarte bine folosește scurta, pe care trebuia să o folosească mai demult. Și e foarte bine că și-a dat seama că trebuie să schimbe puțin din joc și să stea mai în teren. (…) Ea trebuie să se uite foarte atentă și să fie foarte concentrată la turneele Grand Slam. Astea contează, câte ai luat de Grand Slam. Ai fost numărul unu o dată, e de ajuns. Simona Halep e ambițioasă. Asta e cel mai important. Mai e o jucătoare ambițioasă în România, o cheamă Monica Niculescu, și ea, dacă ar avea ambiția Monicăi Niculescu cred că n-ar pierde niciun meci. Fata aia e condusă cu 5-0 și n-are nicio treabă, ea luptă că o bate pe aia”.