„Marius Tucă Show” i-a avut invitați, miercuri, 14 octombrie, pe părintele Constantin Necula și prof. dr. Vasile Astărăstoae.

Părintele Constantin Necula a vorbit despre sărbătoarea Sf. Parascheva și despre pelerinajul anulat din cauza pandemiei. Această tradiție întreruptă pentru prima oară din 1641, transforma în fiecare an Iașul, în data de 14 octombrie, în cel mai mare centru de pelerinaj din țară. Acum, avem o sărbătoare în stare de alertă.

Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a mers la moaștele Sfintei Parascheva, pentru că este din Iași și are voie, a explicat dacă sunt justificate sau nu aceste restricții, dar și altele, ca de exemplu alba neagra cu închisul și deschisul teatrelor și restaurantelor. Profesorul a făcut și o radiografie a viitoarele luni de toamnă-iarnă cu acest Coronavirus.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Unul dintre cei mai iubiți preoți și unul dintre cei mai respectați medici au fost față în față cu Marius Tucă, pe Aleph News.

Partenerii noștri