- În industria jocurilor video lucrează 6.000 de români
- Industria se dezvoltă cu un ritm de 14% pe an
- Mihai este producător de jocuri şi zice că nu apucă să se joace cât ar vrea
6000 de români sunt plătiți ca să se joace pe calculator. Și o fac bine băieții. Industria jocurilor video din România valorează 200 de milioane de euro și crește cu 14% de la an la an.
Unul dintre cele mai populare jocuri din lume, FIFA, este produs în România. Producătorul său muncește și noaptea.
„Ziua începe cu nişte şedinţe pe care de obicei le avem într-un grup restrâns sau mai puţin restrâns. Practic, alături de echipă, planificăm ce se va întâmpla în ziua respectivă. După care, începe o perioadă destul de lungă de mail-uri, mail-urile care vin peste noapte pentru că în FIFA noi lucrăm aproape 24/24 cu partenerii noştri din Vancouver, noi suntem pe un fus orar, eşti sunt pe alt fus orar. Producer-ul având viziunea creativă a jocului, toată lumea vine către producer cu întrebări”, a spus Mihai Adamescu, producător FIFA.
Cei care intră în industria de gaming o fac cel mai des ca testeri. Sunt plătiți ca să încerce noile jocuri înainte de lansare, mai există designeri și producători.