Anul ăsta nu poți să te vezi cu prietenii şi familia de Crăciun. Dar asta nu înseamnă că nu poţi avea o amintire frumoasă, chiar şi pe timp de pandemie.

De la începutul lunii, în studiourile foto s-au montat decoruri cu tematică de Crăciun, iar fotografii nu-şi mai văd capul de treabă.
Rodica are 33 de ani, este din Iaşi şi are doi băieţi. Ştie că anul asta nu mai merge în vizită la rude, iar o poză de familie o să le mai potolească dorul bunicilor.

„E o tradiţie pentru noi. Mai ales anul acesta. Nu ştim dacă vom ajunge la bunici, dar vor primi nişte poze cu nepoţeii lor, o să le aprecieze foarte mult.La început am spus că e un moft, dar apoi, am spus ca e important să vad copiii cum evoluează. Pozele sunt o dovadă a copilăriei lor, au bifat toate etapele”, spune Rodica Horciu, clientă.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Irina Mocanu este fotograf de 11 ani.

Îţi spune că cererea pentru fotografia de eveniment a scăzut în perioada asta cu 80%. Din fericire, a crescut cu 25% cererea pentru fotografia de studio. În decorul de Craciun a investit 2.000 de euro.

„Acum locurile s-au ocupat mult mai din timp. Înainte programările se făceau pe luna decembrie, iar acum sunt în plin cu şedinţele foto. Având în vedere contextul, mulţi oameni au ajuns la concluzia că amintirile astea sunt mai de preţ, de asta au crescut numărul şedinţelor foto de familie”, spune Irina, fotograf.

La Irina în studio poţi alege între 3 decoruri de vis cu tematică de Craciun. Preţurile încep de la 350 de leişi ajung până la 750 de lei, în funcţie de numărul de fotografii pe care le doreşti.

Partenerii noștri