• Maia Morgenstern a ales să rămână acasă şi să încerce să îşi păstreze „condiţia de actriţă, de intelectuală, de OM”
  • Smiley, care a ales să se autoizoleze după ce s-a întors din străinătate, ţine un jurnal pe Instagram
  • România este, de astăzi, în stare de urgență

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgenţă începând de luni, din cauza pandemiei COVID-19.

„Eu voi sta in casă. Promit. Voi încerca să-mi gestionez frica, nerăbdarea, foamea necontrolată (şi nejustificată). Voi face curăţenie (da, compulsiv) ca un fel de fitness poate cel mai eficient. Voi dansa până la epuizare, şi nu-mi trebuie chiar atât de mult. Voi citi. Da, ştiu, e greu. Recunosc. Voi încerca să citesc cu voce tare. E un exerciţiu bun: menţine la un tonus ridicat (tocmai bun?) mintea, glasul, dicţia, respiraţia, logica… într-un cuvânt, pregătire profesională, în cazul meu. Da, voi sta acasă! Asta nu înseamnă câtuşi de puţin să renunţ la antrenamentele zilnice, permanente pe care sunt datoare să le fac pentru a-mi păstra condiţia de actriţă, de intelectuală, de OM”, a scris actriţa Maia Morgenstern pe Facebook.

Aceasta a publicat mai multe clipuri în care poate fi văzută făcând sport şi dând cu aspiratorul.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Da, eu stau acasă. Ştiu, văd, înţeleg şi sunt profund recunoscătoare celor ce trebuie să-şi continue activitatea. De la medici, doctori, personal medical şi până la cei ce asigură curăţenia în spaţiile publice aveţi tot respectul şi recunoştinţa mea. Vă mulţumesc!”, a mai scris Maia Morgenstern.

De cealaltă parte, cântăreţul Smiley a intrat în autoizolare, în contextul epidemiei de coronavirus. Artistul a fost plecat în străinătate şi s-a întors vineri seară în România.

„M-am intors aseara din Los Angeles şi am luat această măsură de precauţie pe care o avem cu toţii la îndemână şi e normal să facem asta pentru noi şi pentru cei de lângă noi. Nu m-a intrebat nimeni aseară nimic la aeroport, nu am completat niciun formular, nu mi-a zis nimeni să stau acasă”, a declarat Smiley, pentru MEDIAFAX.

Artistul a decis să ţină un jurnal pe Instagram în care arată cu ce îşi ocupă timpul în această perioadă, alături de „o mică parte din echipa @hahaha_production (@serbancazan @whoviktor )”. Printre altele, face sport şi se uită la televizor, în timp ce Şerban Cazan găteşte.

„Am decis asta pentru că aşa e normal, mă simt foarte bine, dar voi sta acasă cele 14 zile, e cea mai bună măsura de prevenţie ca să nu se răspândească acest virus. Trebuie să fim responsabili. Cel mai important este să fim responsabili. Să urmăm măsurile date de autorităţi, să ne spălăm des pe mâini şi să stăm acasă”, a declarat Smiley pentru MEDIAFAX.

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgenţă începând de luni, din cauza pandemiei COVID-19.

Partenerii noștri