Cine a fost Luminiţa Gheorghiu, actriţa din „Poziţia Copilului” şi „Moartea domnului Lăzărescu”. Rolul pe care l-a jucat în „Moromeţii”

Luminiţa Gheorgiu a încetat din viaţă la vârsta de 71 de ani, după o carieră plină de succes.

Luminiţa Gheorghiu a fost o actriţă de film, radio şi televiziune. Ea a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti în 1972.

Primul rol important a fost cel al Catrinei Moromete din „Moromeţii”, în 1987. A mai jucat în filme precum „Marfa şi banii”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „A fost sau n-a fost?”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, „Nunta mută”, „După dealuri”, „Poziţia copilului”, „Sunt o babă comunistă” sau „Aferim”.

În 1985, când actrița se pregătea pentru rolul din „Moromeţii”, pierde pe fiica cea mare Iuliana la numai 6 ani, fapt ce produce o dramă cumplită în familie, notează Cinemagia.

Rolul asistentei medicale din „Moartea domnului Lăzărescu” a ajutat-o să devină cunoscută la nivel internaţional, rolul pentru care a primit Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la Los Angeles, la gala premiilor Asociației Criticilor de Film din 14 ianuarie 2007.

În 2013, filmul „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, a câştigat Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Pentru acelaşi film, Luminiţa Gheorghiu a primit Premiul Gopo pentru o actriță în rol principal.

Exit mobile version