- Celine Dion se confruntă cu spasme din cauza sindromul persoanei rigide cu care a fost diagnosticată în 2022.
- Cântăreața a fost nevoită să anuleze turneul început în 2019 până o să fie din nou gata să urce pe scenă.
- Dion face terapie fizică, dar și vocală de cinci ori pe săptămână și se declară pregătită să lupte pentru pasiunea ei.
Încă din 2022, de când a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide, Celin Dion a stat departe de atenția publicului. Acum noi detalii despre starea ei de sănătate ies la iveală, scrie Los Angeles Times.
„Nu am fost pregătită să spun ceva până acum, dar acum sunt”, declară cântăreața în trailerul pentru „I Am: Celine Dion”. Documentarul care parcurge schimbările dramatice din viața artistei are premiera pe 25 iunie pe Prime Video.
Ce presupune sindromul persoanei rigide
Sindromul persoanei rigide afectează aproximativ o persoană la un milion și nu are vindecare. Se caracterizează prin rigiditate musculară și spasme, sensibilitate crescută la sunete, lumină și suferință emoțională care poate provoca spasme.
Astfel de spasme îi împiedică abilitatea de a cânta sau chiar de a îndeplini sarcini simple de zi cu zi și, din nefericire, i-au rupt coastele, spune Dion într-un interviu.
„Când gătesc, degetele și mâinile mele ajung într-o poziție în care nu le pot mișca, iar în timp ce cânt am senzația că mă sugrumă cineva”, povestește artista.
Celine Dion a anulat turneul în 2023
Când Dion a aflat pentru prima dată că are sindromul persoanei rigide, se pregătea să-și reia turneul mondial „Courage”. Turneul începuse în 2019, dar a fost întrerupt în martie 2020 de pandemie. După ce a anunțat întârzierile inițiale, Celine a anulat întregul turneu în mai 2023.
„Îmi pare atât de rău că vă dezamăgesc pe toți încă o dată. Muncesc foarte mult pentru a-mi reface puterea, dar turneele pot fi foarte dificile chiar și atunci când funcționezi la 100%”, a spus artista la acea vreme.
„Nu este corect pentru voi să continui să amân spectacolele și, deși îmi frânge inima, cel mai bine este să anulăm totul acum până când sunt cu adevărat gata să mă întorc pe scenă”, a adăugat ea. Celine Dion a declarat pentru Vogue France în aprilie că face terapie fizică, dar și vocală de cinci ori pe săptămână. Întrebată când va reveni, cântăreața a declarat: „Corpul îmi va spune când”.
„Este greu, muncesc foarte mult și mâine va fi și mai greu”, a spus ea. „Dar există un lucru care nu se va opri niciodată și aceasta este voința. Este pasiunea. Este visul. Este determinarea.”