Actorul James Michael Tyler, în rolul lui Gunther din „Friends”, a murit la 59 de ani

„Lumea l-a cunoscut ca Gunther (al şaptelea „prieten”), din serialul de succes Friends, dar cei dragi lui Michael l-au cunoscut ca actor, muzician, susţinător al conştientizării cancerului şi soţ iubitor”, arată declaraţia lui Benson.

Tyler a decedat duminică în locuinţa sa din Los Angeles, după o luptă cu cancerul de prostată, diagnosticat pentru prima dată în 2018. Actorul se afla în fază terminală deoarece cancerul s-a răspândit la oase.

Actorul a fost cunoscut mai ales pentru că l-a interpretat pe Gunther, managerul cafenelei Central Perk şi admiratorul lui Rachel în celebrul serial din anii ’90, dar a jucat în numeroase alte titluri, printre care „Scrubs”, „Modern Music” şi „Sabrina the Teenage Witch”.

Tyler a dezvăluit pentru prima dată că se lupta cu cancerul de prostată în luna iunie, când a vorbit la emisiunea Today Show de la NBC şi a spus că medicii i-au descoperit cancerul în timpul unui control medical de rutină, la 56 de ani.

Exit mobile version