- Un hacker a reușit să fure datele a 533 de milioane de utilizatori Facebook
- Se pare că este vorba de utilizatori din 106 țări, inclusiv 32 de milioane din Statele Unite și 11 milioane din Marea Britanie
- Datele publicate includ numărul de telefon, ID-ul de Facebook, numele complet, locația, data nașterii și email-ul
Facebook a dat-o din nou în bară cu datele personale ale utilizatorilor. Un hacker a reușit să fure datele a 533 de milioane de oameni, cam 20% din numărul total de utilizatori de Facebook.
Nu se știe cum informațiile personale pentru 1 din 5 utilizatori de Facebook au ajuns să fie publicate pe un forum de hackeri. Se pare că este vorba de utilizatori din 106 țări, inclusiv 32 de milioane din Statele Unite și 11 milioane din Marea Britanie. Datele publicate includ numărul de telefon, ID-ul de Facebook, numele complet, locația, data nașterii și email-ul. Business Insider a verificat acuratețea informațiilor publicate și se pare că sunt reale.
All 533,000,000 Facebook records were just leaked for free.
This means that if you have a Facebook account, it is extremely likely the phone number used for the account was leaked.
I have yet to see Facebook acknowledging this absolute negligence of your data. https://t.co/ysGCPZm5U3 pic.twitter.com/nM0Fu4GDY8— Alon Gal (Under the Breach) (@UnderTheBreach) April 3, 2021
Care sunt riscurile pentru utilizatorii afectați?
Facebook nu a comentat pe seama acestei probleme, însă o bază de date atât de importantă poate reprezenta o mină de aur pentru răuvoitori. Sunt informații care le permit acestora să atace conturi ori să fie tentative de phishing sau de fraude cu ajutorul datelor personale.
Este posibil ca Facebook să ofere un avertisment utilizatorilor afectați. Cât despre aceștia, ar putea să încerce să schimbe parolele de pe toate conturile. Și în niciun caz să nu cadă pradă unor tentative de ademenire prin intermediul email-ului.