Cum ar fi arătat planeta dacă părinții fondatori ai celei mai liberale democrații ale vremii ar fi fost copii?
Dacă declarația de independență ar fi început cu – We the children !? Nu îți dai seama? Să o luăm în pași mici.

Puterea ar fi fost în mâna unor minți care nu concept diferențele, care nu îi judecă pe alții după bani și relații, care întreabă din curiozitate și nu din politețe, care impart o înghețată după ce și-au julit genunchii pentru că e suficient să le fie bine.

Parcă ne apropiem de răspuns. Parcă nu are ce să iasă prost. În fond, ei, copiii, chiar schimbă lumea în joacă. Fie că e doar lumea ta. Și atunci, de ce nu le dai puterea? Nu doar azi, de ziua lor. Ci, în fiecare zi, pentru că tot ce faci acum, construiește lumea în care ei vor trăi mâine! Și dacă nu le dai tu puterea, oricum știu să o ia singuri!

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri