Un student măncă arta generată prin AI de un coleg și e arestat

• Un act de sabotaj artistic ridică semne de întrebare asupra eticii inteligenței artificiale.
• O confruntare neașteptată între arta generată de AI și furia umană.
• Cazul Graham Granger versus Nick Dwyer, o metaforă a conflictului dintre creație și automatizare.

Într-o epocă în care liniile dintre creație și replică, original și derivat, se estompează sub presiunea algoritmilor, dilemele etice și existențiale ale artei generate de inteligența artificială ating cote paroxistice. Artiștii, alături de jurnaliști și de alte spirite creative, se confruntă cu un sentiment tot mai acut de dezorientare. Ei observă cum munca lor este „înghițită” de companiile tehnologice pentru a alimenta generatoare de imagini și text. Pe fondul unor procese intentate giganților AI, menite să apere dreptul la proprietate intelectuală, un incident petrecut la Universitatea din Alaska Fairbanks a adus în prim-plan, într-un mod șocant și visceral, furia umană împotriva dominației digitale. Un student a ales o formă inedită și brutală de protest. A devorat fizic o operă de artă generată de inteligența artificială. Așa a transformat actul artistic într-un câmp de luptă pentru definiția însăși a creației.

Mi-a mâncat colegul arta

Incidentul a avut loc în cadrul expoziției „This Is Not Awful” de la Galeria de Artă UAF. Studentul Nick Dwyer își prezenta instalația intitulată „Shadow Searching: ChatGPT psychosis (2025)”. Lucrarea era compusă dintr-o serie de imagini mici, de tip Polaroid. Dar erau generate de inteligența artificială. Demersul explora, conform declarației artistului, „identitatea, crearea narațiunii personajului. Și crearea de amintiri false ale relațiilor. Totul într-un joc de rol interactiv creat digital înainte, în timpul și după o stare de psihoză AI”. Această „psihoză AI”, deși nu e o diagnoză clinică, reflectă fenomenul din ce în ce mai discutat al influenței profunde a chatbot-urilor asupra percepției umane. Reproșurile sunt legate de „iluzii de grandoare, referențiale, persecutorii și romantice”. Pentru Dwyer, chiar și arta generată de mașină poartă o anumită vulnerabilitate, o oglindă a actului creator uman. „Când faci artă, devii vulnerabil. Și astfel opera de artă este vulnerabilă. Asta este ceva ce o face să pară mai vie sau mai reală sau în momentul prezent”, a mărturisit Dwyer. El sugerează că până și o creație digitală poate atinge un anumit grad de prezență și sensibilitate.

Digestia ca revoltă și psihoză AI

Însă această vulnerabilitate a operei digitale a fost brutal contrazisă de reacția lui Graham Granger. Și el student dar la programul de film și arte spectacolului. Intrând în galerie, Granger a decis să „mănânce” pur și simplu părți din instalația lui Dwyer. Motivul acțiunii sale, conform raportului poliției universitare, a fost un protest explicit împotriva artei generate de inteligența artificială. Un act violent de respingere, o digestie literală a creației digitale. Scopul său e „anularea” operei, nu prin critica discursivă, ci printr-o negare fizică. Furia lui Granger a transformat fragmente din instalația, estimată la mai puțin de 250 de dolari, într-o mărturie a disperării. El a fost acuzat de vandalism, o contravenție. Actul său, deși marginal și cu consecințe minore, a devenit o metaforă tulburătoare a conflictului dintre creația umană și automatizare. Este o declarație radicală că, în viziunea sa, „arta generată de AI nu merită să existe, nici măcar ca o explorare a psihozei digitale”, notează platforma Art News.

Reflecții într-o epocă digitală

Incidentul de la Universitatea din Alaska Fairbanks nu este unul izolat, ci o manifestare extremă a unei tensiuni globale. Preocupările artiștilor cu privire la „furtul” creațiilor lor de către companiile tech, pentru a-și antrena sistemele AI, sunt fundamentate și au dus la numeroase acțiuni în justiție. Un proces colectiv din 2023, intentat împotriva Stability AI, Midjourney și DeviantArt, a marcat o mică victorie în 2024. Cu toate acestea, sentimentul de neputință în fața „furtului nesfârșit” persistă. Cazul Dwyer-Granger scoate în evidență o realitate dură: pe măsură ce tehnologia avansează, definiția artei, a proprietății și chiar a umanității sunt renegociate constant. Actul lui Granger, oricât de bizar, este un simptom al unei neliniști profunde, o încercare de a recâștiga controlul într-o lume în care „produsul uman” pare să fie din ce în ce mai greu de delimitat. Această confruntare brutală dintre creativitatea asistată de mașină și furia organică a omului ne obligă să reevaluăm nu doar ce înseamnă să fii artist, ci și ce înseamnă să fii om într-o epocă a inteligenței artificiale.