Hajime Sorayama: cronicarul fanteziilor metalice și al esteticii contestate

• Hajime Sorayama, părintele „Roboților Sexi” îmbină erotismul futurist cu strălucirea cromată.
• Artistul japonez, un iconoclast declarat, refuză încadrarea în tipare academice.
• Opera sa, o explorare a dorinței și a limitei dintre artă, comercial și fetiș.

De aproape jumătate de secol, artistul japonez Hajime Sorayama a dezvoltat o practică singulară, având în centru „Roboții Săi Sexi”. Aceste figuri feminine placate cu crom, cu corpuri imposibil de netede, reflectorizante, care oglindesc privitorii și mediul înconjurător, au devenit semnătura sa distinctivă. De la primele sale reprezentări realizate prin aerografie, Sorayama a evoluat către sculpturi din aluminiu și oțel inoxidabil lustruite oglindă, ajungând, la mijlocul anilor 2010, să le creeze la scară naturală prin modelare digitală și colaborări cu ingineri și studiouri de producție, notează Erik Augustin Palm pentru artsy.net.

Munca sa a reverberat în întreaga cultură pop, în moda de lux și streetwear, în ciuda faptului că artistul însuși este „neîncrezător în gust și în aclamarea globală”. În primăvara acestui an, Sorayama se bucură de o amplă retrospectivă la Creative Museum Tokyo și de o prezență marcantă în expoziția „Ghost in the Shell” de la Tokyo Node, reconfirmând influența sa continuă și paradoxală.

Iconoclastul care urăște academismul

Hajime Sorayama este un personaj care sfidează categorizările. Deși operele sale sunt expuse în muzee prestigioase precum MoMA, Smithsonian și Library of Congress, iar colaborările sale cu branduri de lux precum Dior, Stella McCartney și Puma sunt omniprezente, artistul refuză să fie încadrat. „Urăsc academismul”, a declarat el pentru Artsy, adăugând cu o fermitate caracteristică: „Urăsc autoritatea.” Această iconoclasmă contribuie, paradoxal, la atractivitatea sa globală. El se consideră mai degrabă un „entertainer” decât un artist, fiind mai puțin interesat de istoria artei și mai mult de producerea de imagini cu „voltaj emoțional”.

Retrospectiva sa de la Creative Museum Tokyo, intitulată „SORAYAMA: Lumină, Reflecție, Transparență”, este o dovadă a filosofiei sale. Acolo, Sorayama explică viziunea sa artistică, afirmând: „Nu aș spune că este fotorealism, nici superrealism. Oamenii tind să mă încadreze în această cutie… Această interpretare nu este estetica mea.” Studio-ul său, departe de opulența pe care ar sugera-o succesul său, este un spațiu modest și haotic, o reflecție a lumii sale interioare, unde o femme fatale pictată se întinde pe tavan, iar biroul său, aglomerat cu figurine cromate și idei pe jumătate terminate, arată mai degrabă ca un „cockpit al unei mitologii private”. Această abordare nonconformistă îi permite să navigheze liber între lumea artei, modei și culturii de stradă, fără a-și compromite viziunea unică.

Corpul, mașina și dorința: o explorare a granițelor

Încă de la începuturile sale în 1978, odată cu o comandă publicitară pentru Suntory Whisky, care îi cerea o imagine de robot, Sorayama a dezvoltat un stil inconfundabil, îmbinând eleganța comercială cu erotismul futurist. Câțiva ani mai târziu, el a intensificat latura erotică a figurilor sale robotice, publicând în 1983 cartea „Sexy Robot”, o colecție de ilustrații cu androizi feminini hipersexualizați, redați cu o precizie fetișistă. Acest stil a proliferat rapid, inspirând imagini de cyborg sexi la scară globală.

Sorayama nu s-a ferit niciodată de originile sale comerciale și continuă să exploreze aceeași propoziție: „Frumusețea poate fi fabricată, iar mașinile pot fi senzuale.” Chiar dacă munca sa „obiectivizează explicit femeile”, artistul nu își cere scuze pentru reprezentarea unei fantezii masculine flagrante, argumentând: „Sexul este o celebrare a vieții.” Lucrările sale sunt un amestec sofisticat de sculptură în bronz și marmură, artă pin-up, design industrial, cultură auto, îmbrăcăminte bondage, statuară clasică, manga și iconografie religioasă. Această complexitate, alături de artificiul clar al lucrării, probabil că îl salvează de la „anulări” facile.

Controversa, succesul și paradoxul lui Sorayama

De-a lungul carierei sale, Hajime Sorayama a fost adesea considerat „prea pervers pentru designul politicos, prea comercial pentru puristi de artă, prea serios din punct de vedere tehnic pentru a fi respins ca simplu stil.” Această „instabilitate atrăgătoare” l-a propulsat în atenția muzeelor majore și a generat colaborări cu branduri de adidași și de modă de lux. În 2019, a creat un robot monumental, oglindit, pentru prezentarea Dior și a furnizat imagini robotice pentru articolele vestimentare ale casei. Cu toate controversele legate de reprezentările sale hipersexuale și fetișiste, Sorayama nu a avut parte de un „backlash” susținut.

De fapt, cel mai semnificativ incident în care a fost implicat a fost legat de calitatea de autor, când în 2023 a sugerat public că vizualurile turneului „Renaissance” al lui Beyoncé ar fi împrumutat din imaginile sale fără permisiune. Chiar și acest episod demonstrează cât de profund a pătruns limbajul său vizual în cultura contemporană. Așa cum a declarat el însuși: „Eu personal iubesc haosul. Nu voi deveni niciodată mainstream. Voi fi întotdeauna o gherilă.” Această afirmație rezumă perfect paradoxul operei sale: deși a ajuns în instituții și colaborări de top, arta lui Sorayama rămâne, în esența sa, fidelă lumii nightlife-ului, a fetișului și a spectacolului, navigând pe marginea tăioasă dintre seducție și prost gust.

Prin sculpturile sale monumentale și spectacolul imersiv, cum ar fi cele din cadrul expoziției „Ghost in the Shell”, Sorayama continuă să demonstreze că viitorul este vândut ca o suprafață: „sexi, fără frecări, metalic și imposibil de ignorat.”