• Diana Iovanovici-Șoșoacă și jurnalistul Grigore Cartianu au provocat un scandal-monstru într-o emisiune TV.
  • Cei doi s-au contrazis pe mai multe teme, inclusiv problema minerilor din Valea Jiului.
  • Ulterior, senatoarea a părăsit emisiunea.

Diana Șoșoacă și jurnalistul Grigore Cartianu s-au contrat, marți seară, într-o emisiune TV. Cei doi și-au împărțit cuvinte grele, după ce au discutat pe mai multe teme, iar în final senatoarea a decis să plece din platou.

Una dintre motivele scandalului a fost problema minerilor din Valea Jiului. Şoşoacă a declarat că a participat la mineriada din 25 septembrie 1991, unde a fost bătută de mineri şi de jandarmi.

Vorbeşte un om care a fost bătut şi de jandarmi şi de mineri. Îmi aduc foarte bine aminte, că aveam 15 ani jumătate, când eram cu capul în jos şi mi se dădea efectiv în spate cu bate am observat nişte pantofi de lac. Minerii nu au pantofi de lac, deci cine era acolo între minerii aceştia? (…) Aia a fost o lovitură de stat, şi-au bătut joc de mineri”, a spus Șoșoacă, în cadrul unei emisiuni de la Realitatea Plus.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Jurnalistul Grigore Cartianu a fost aspru criticat de senatoare, atunci când acesta a amintit câteva „neadevăruri” pe care Șoșoacă le-ar fi prezentat minerilor la Lupeni. „Am să vă rog să vă limitaţi limbajul, dacă tot sunteţi jurnalist. Mie nu îmi spuneţi că sunt neadevăruri!”, a tunat Şoşoacă.

Grigore Cartianu a mai spus că unul dintre neadevăruri este că senatoarea le-a transmis minerilor că în Germania s-au deschis toate minele.

Minele s-au deschis şi la acest moment dumneavoastră sunteţi plătit de USR!”, l-a întrerupt Diana Şoşoacă. „Asta e o calomnie!”, a continuat Cartianu.

„Sunteţi o nesimţită. O nesimţită ordinară!”

Tensiunile au escaladat în momentul în care Diana Șoșoacă a citit un articol din presă despre Grigore Cartianu, unde se spunea că jurnalistul „îşi trage rădăcinile” din fosta Securitate şi că „de-a lungul timpului a supt de la Voiculescu, apoi de la Patriciu, acum a devenit mulgătoarea USR. Putoarea la putoare trage”.

Nu vă e ruşine să invocaţi aceste minciuni? Cum adică Securitate? Sunteţi o nesimţită. O nesimţită ordinară!”, a reacționat dur Cartianu.

Jurnalistul a amintit de faptul că senatoarea nu a purtat masca de protecție în timp ce se afla între minerii în Valea Jiului, iar Șoșoacă a reacționat ironic: „Cineva care nu cunoaşte legea, nici măcar limitele jurnalismului”.

Nu fiţi mahalagioacă! Nu e în stare să asculte o frază până la capăt!” a răspuns Cartianu. După un alt schimb de replici, Diana Șoșoacă a părăsit platoul emisiunii, spunând că nu să alături de „o asemenea caricatură de jurnalist”.

Sursă video: YouTube / Iosefina Pascal

Partenerii noștri