- Facebook a eliminat marţi aproape 900 de conturi.
- Acestea erau asociate cu mişcările de extrema dreaptă Proud Boys şi American Guard.
- Și cele aparţinând susţinătorilor Proud Boys care au marşat luni în Seattle şi au avut confruntări cu manifestanţi anti-rasişti au fost eliminate.
Facebook spune că eliminarea a peste 500 de conturi Facebook şi mai mult de 300 de conturi Instagram vine după o serie de suspendări effectuate în urmă cu două săptămâni.
Advertisment
„Am eliminat iniţial un set de conturi pentru ambele organizaţii pe 30 mai, când am văzut că ambele organizaţii încep să posteze conţinut legat de protestele în desfăşurare“, a spus o purtătoare de cuvânt a Facebook.
Facebook a interzis anterior grupurile pentru promovarea urii, dar membrii individuali au continuat să posteze imagini cu arme şi să îndemne alţii să participe la proteste. Adepţii Boogaloo cred că un nou război civil se apropie şi sunt adesea puternic înarmaţi. Unii s-au aliat cu miliţiile de dreapta şi au căutat să valorifice protestele prin instigarea la violenţă, sperând că protestele că vor creşte într-un conflict mai larg.
Recomandări
Marţi, doi adepţi au fost acuzaţi de uciderea unui agent de pază angajat la o clădire federală în timpul unui protest din Oakland.
- Cine „șoptește dirty” în chat? Vedetele OnlyFans lasă AI-ul să vorbească cu utilizatorii
- Tu cât ești dispusă să dai pe o geantă? Directorul artistic de la Hermès îți spune că 10.000$ e un preț rezonabil
- Acum ai acces la toată arhiva de poze șterse din telefonul tău! Cum? Cu site-ul PimEyes
- Ce faci în vacanța de iarnă? Îi iei pe cei dragi și explorați pârtiile românești
- Unde mergi în vacanța de iarnă? La ski în Europa și nu numai
Partenerii noștri