- Andreia şi Ionuţ au plecat în SUA ca să filmeze pentru canalul lor de Youtube
- Violenţele din Statele Unite i-au blocat în Arizona
- Panica a cuprins comunităţile de români din SUA
Andreia şi Ionuţ duceau până acum un an viaţa clasică de corporatist. Au vrut o schimbare, aşa că au pornit în aventura vieţii lor, ”hai hui în 2”.
Advertisment
Pe canalul lor de Youtube, poţi vedea imagini spectaculoase din toată lumea. Visul lor s-a oprit însă brusc, din cauza protestelor din Statele Unite.
Violenţele din stradă i-au prins în Arizona, stat unde acum nu mai poţi ieşi din casă fără un motiv justificat.
Recomandări
„Lumea este foarte panicată, dar da, ne este frică puţin, de asta ne-am şi amânat călătoria pentru că mai presus decât orice, siguranţa noastră e cea mai importantă”, spune Andreia, vlogger.
„Dacă suntem opriţi pe autostradă sau în trafic, trebuie să avem o anumită conduită, trebuie să ţinem mâinile pe volan, pentru că de cele mai multe ori poliţiştilor le este frică, de exemplu că cei care sunt opriţi deţin arme şi le pot folosi oricând împotriva lor”, adaugă Andreia.
- Shakespeare ca femeie revine în discuție
- „The Housemaid” spulberă recorduri și o face pe Sydney Sweeney să strălucească
- Meniul regal, o fereastră spre gustul normalității în război
- Nicki Minaj accelerează cetățenia: Un bilet de aur de la Trump schimbă regulile
- Lisa Simone vine la Jazz in the Park la Cluj
Partenerii noștri