• Trupul neînsufleţit al ÎPS Pimen a ajuns la Suceava
  • Slujba a fost oficiată în curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou
  • Deşi mulţi români nu îşi pot vedea rudele decedate de COVID-19, ÎPS a fost întâmpinat de zeci de credincioşi, preoţi şi oficialităţi

În curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava a fost adus sicirul ÎPS Pimen, după ce acesta a decedat la o lună după de a fost internat în spital, infectat cu Covid-19. Slujba religioasă a fost oficiată în curtea mănăstirii de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, locţiitor al Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, de PS Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi un sobor de preoţi.

Deşi, iniţial, s-a anunţat că BOR va lua măsuri stricte de siguranţă, zeci de credincioşi s-au adunat la slujba de depunere a sicriului. Mai mult de atât, deşi în biserică nu pot intra mai mult de cinci persoane, din imagini se observă că numărul acestora este mult mai mare.

În contextul în care zeci de români nu îşi pot conduce pe ultimul drum rudele decedate de coronavirus, decât cu anumite restricţii, ÎPS Pimen are din nou parte de tratament privilegiat. Mai mult de atât, cel mai probabil la înmormântare se va auzi „Balada” de Ciprian Porumbescu, aşa cum a cerut ÎPS înainte să moară.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Reamintim că Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen a fost transferat de la Spitalul Judeţean Suceava la Institutul „Matei Balş”, cu un elicopter, imediat după ce a fost confirmat cu coronavirus.

Partenerii noștri