- „Yahoo Boys” sunt persoanele care practică frauda pe internet și sunt cunoscuți în întreaga lume, dar mai ales în Nigeria.
- Doi nigerieni au fost prinși de FBI dintr-o prostie: deși își păstrau anonimitatea în „afacerile” online, în social media își arătau fără reținere casele, mașinile sau apartamentele scumpe.
- Poliția a confiscat de la ei 40 de milioane de dolari cash, 13 mașini de lux în valoare de 6,8 milioane de dolari, 21 de computere, 47 de smartphone-uri și două milioane de adrese de email.
Ai putea avea impresia că astfel de oameni nu pot fi prinși pentru că sunt foarte inteligenți, însă doi nigerieni au demontat acest mit: bărbații au fost prinși de FBI cu ajutorul postărilor de pe Instagram, relatează BBC.
Advertisment
Este vorba despre Olalekan Jacob Ponle sau „mrwoodbery”, așa cum este cunoscut pe Instagram, dar și despre Ramon Olorunwa Abbas – „hushpuppi” pe Instagram, unde are 2,4 milioane de followeri.
Cei doi bărbați nu s-au ferit să se laude cu mașinile, apartamentele și casele pe care le-au postat pe Instagram cu mesaje despre ”succes”.
Recomandări
„Nu mai lăsa oamenii să te facă să te simți vinovat pentru averea acumulată”, scrie Olalekan Jacob Ponle în dreptul unei poze în care apare îmbrăcat din cap până în picioare în Gucci și stă lângă un Lamborghini.
O lună mai târziu, Ponle sau „mrwoodbery” a fost arestat de polițiștii americani pentru spălare de bani și fraudă cibernetică. Alături de el a fost arestat și Ramon sau „hushpuppi”, acuzat de aceleași înșelătorii.
Poliția a confiscat 40 de milioane de dolari cash, 13 mașini de lux în valoare de 6.8 milioane de dolari, 21 de computere, 47 de smartphone-uri și două milioane de adrese de email care ar fi ale victimelor de la care cei doi au furat bani.
Cei doi escroci au fost extrădați în SUA și acuzați de fraudă electronică și spălarea de bani obținuți din infracțiuni cibernetice.
„Cred că este vorba despre un anume grad de aroganță din partea lor să creadă atât de mult timp că tacticile lor au fost anonime, iar identitățile online au fost ținute ascunse, în timp ce au postat în social media, fără grijă, despre bogățiile lor”, a spus un fost procuror american despre cei doi escroci.
Ramon Olorunwa Abbas – „hushpuppi” a avut în vizor chiar și o echipă din Premier League (pe care autoritățile nu au numit-o), de la care voia să fure printr-o schemă 124 de milioane de dolari.
Ce este fenomenul „Yahoo Boys”
„Yahoo Boys” este denumirea pe care nigerienii au dat-o celor care sparg conturi de email ale companiilor sau ale oamenilor foarte bogați, urmăresc conversațiile, apoi iau rolul interlocutorului care trebuie să primească bani.
Astfel, escrocul se dă drept compania sau persoana care are de încasat bani, plătitorul trimite banii, iar aceștia sunt virați de fapt în conturile hoților.
„Yahoo Boy” este denumirea cunoscută și la nivel global pentru cei care practică astfel de tactici de fraudă.
- Gala LACMA a adunat toate starurile la un loc! Cine a strălucit pe red carpet?
- Unde mergi în vacanță în Europa? Time Out face topul celor mai underrated orașe europene
- Unde mergi în București în primul weekend din noiembrie? Petreceri, filme și festivaluri pentru toate gusturile
- Ar trebui copiii să-și dea acordul când sunt fotografiați de părinți? Frica de expunere
- Lana del Rey devine south goth girl? Artista lansează albumul „Lasso”
Partenerii noștri