Un bărbat din India declarat mort în urma unui accident rutier și-a șocat rudele când l-au găsit în viață în ziua următoare, după ce a fost lăsat peste noapte în congelatorul morgii.

Srikesh Kumar a fost transportat de urgență la o clinică în stare critică după ce a fost lovit de o motocicletă în Moradabad, la est de capitala New Delhi.

El a fost declarat mort de către medic, la sosire, iar apoi a fost transportat la un spital de stat pentru autopsie, pe 19 noiembrie.

Recomandări

TOM STURRIDGE ESTE IAR SANDMAN
CASELE DE MODĂ MIZEAZĂ LITERAR
ȘEFUL OPEN AI ÎȚI PREZINTĂ NOUL TĂU COLEG
FRIENDS DON'T LIE
HORIA SABO MIZEAZĂ PE AI DREPT GENERATOR DE FORȚĂ DE MUNCĂ

„Medicul de gardă l-a examinat. Nu a găsit niciun semn de viață și, prin urmare, a declarat decesul”, spune Rajendra Kumar, administratorul spitalului.

Medicul a precizat că poliția a fost informată, iar cadavrul a fost plasat în congelatorul morgii până la sosirea familiei sale, șase ore mai târziu.

„Când o echipă de poliție și familia sa au venit pentru a iniția actele pentru autopsie, a fost găsit în viață”, a adăugat aceasta.

Rajendra Kumar a declarat că bărbatul de 45 de ani a fost supus unui tratament suplimentar, dar se afla încă în comă.

Administratorul spitalului a declarat supraviețuirea sa drept „un miracol”.

O anchetă este în curs de desfășurare pentru a determina cauza pentru care medicii l-au declarat din greșeală mort.

Partenerii noștri