- Antrenorul Sergiu Sandu îţi spune ce reguli trebuie să respecţi pentru a slăbi şi a avea rezultate într-un timp scurt
- Alimentaţia şi exerciţiile personalizate sunt „cheia” succesului pentru a slăbi 4-5 kilograme într-o lună
- Denisa Nechifor spune că e important să faci antrenamente de minim 4 ori pe săptămână
E vară şi nu e timpul pierdut! Poţi să începi chiar azi să adopţi un stil de viaţă sănătos şi să scazi în greutate. Sergiu Sandu e antrenor personal şi îţi spune ce reguli trebuie să respecţi pentru a pierde în greutate 4-5 kilograme pe lună.
Advertisment
„Caloriile le ardem de fapt cu ajutorul muşchilor. Atâta timp cât vom folosi şi greutăţi vom slăbi mult mai uşor, deci nu trebuie să facem doar exerciţii cardio”, spune Sergiu Sandu. El spune că alimentaţia este cel mai important factor atunci când vrem să slăbim.
„Alimentaţia are un rol foarte important. Pot să zic cam 70-80% este nutriţia şi restul activitatea fizică. Cred că este mult mai important când mâncăm, să avem un plan foarte bine structurat, 2-3 mese principale şi o gustare, două, dacă simţim nevoia”, îți explică el.
Recomandări
Denisa Nechifor este pasionată de fitness, iar corpul său este tonifiat datorită perseverenţei: „E vorba de sacrificiu până la urmă, e vorba de faptul că trebuie să-ţi rupi o ora jumătate, două ca să vii la sală. Personal (vin n. red.) cam de 6 ori, 5-6 ori cel puţin” .
Pentru a slăbi, este important să ne hidratăm. Totodată, „după orele 19-20 să încercăm să nu mai mâncăm”, recomandă Sergiu Sandu. Pentru a obţine rezultatele aşteptate, este nevoie de efort intensiv.
- Mașina de spălat oameni reinventează luxul: Viitorul igienei costă 385.000 de dolari
- Internetul se revoltă: Julia Louis-Dreyfus și Jerry Seinfeld stârnesc o polemică aprinsă!
- Furtună pe platourile Euphoria: Zendaya refuză să împartă scena cu Sydney Sweeney
- Programa la română pentru clasa a IX-a intră în ultimele zile de dezbateri
- Leonardo DiCaprio refuză „arta” artificială și pariază pe creativitatea umană
Partenerii noștri