• Într-un spital din India, bolnavii de Covid-19 au trecut prin momente cumplite, având în jurul lor cadavre
  • Directorul spitalului din Mumbai a fost demis după ce au apărut videoclipuri cu cadavre băgate în saci, alături de pacienți
  • Directorul spune că regulile nu sunt clare privind ce trebuie să facă spitalul cu cadavrele nerevendicate

Dacă credeai că la noi în spitale cei internați se confruntă cu situații cumplite, The Guardian relatează despre situația din Mumbai. O mulțime de cadavre puse în saci negri, întinse pe paturi lângă pacienți bolnavi de Covid-19 – aceasta e situația desprinsă parcă dintr-un thriller, pe care cei care sunt tratați în spitalul din India sunt nevoiți să o suporte.

Mai multe filmări  făcute la spitalul Sion din Mumbai arată că sistemul sanitar este deplorabil. În plus, imaginile viralizate în online au provocat indignare în rândul cetățenilor și explică teama multor indieni, că țara ar putea fi copleșită dacă va crește numărul cazurilor. Cifrele oficiale ale țării Covid-19 rămân mici în comparație cu Europa și SUA, având în vedere populația sa.

Directorul spitalului, Pramod Ingale, a învinovățit familiile morților că nu au ridicat trupurile celor dragi și a spus că trupurile au fost lăsate în secție pentru că morga era plină. Ingale a mai spus că regulile nu sunt clare despre ce trebuie să facă spitalul cu cadavrele nerevendicate. Totuși, corpul  unui pacient cu Covid-19 trebuie să fie îndepărtat la 30 de minute după ce a fost declarat mort, spune regulamentul.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Te întrebi ce urmări au avut videoclipurile?  Ingale a fost demis. Noul director, dr. Ramesh Bharmal, a spus că „astfel de lucruri nu se vor mai repeta“. „Punctul crucial al problemei este educarea familiilor pacientului. Dacă starea unui pacient devine gravă, vom lua rudele deoparte și le vom sfătui să nu se sperie. Aceasta este o problemă socială. Oamenii trebuie să fie învățați despre boală și despre măsurile de siguranță privind ridicarea trupurilor și ritualurile de după“, mai spune el.

Sursă foto: Profimedia

Partenerii noștri