- Pisica Binx a supraviețuit în urma prăbușirii blocului din Florida.
- Aceasta a ajuns înapoi la familia adoptivă.
- Pisica a fost găsită după 16 zile de la tragicul eveniment.
O pisică pe nume Binx a fost găsită sub ruinele clădirii care s-a prăbușit în Miami Beach, la 16 zile după tragicul eveniment. Între timp, bilanțul victimelor a urcat la 79 de morți, relatează npr.org.
Advertisment
Familia adoptivă a lui Binx locuia la etajul 9 al clădirii prăbușite. Animalul a fost găsit în viață și a ajuns înapoi la stăpânii ei.
„Mă bucur că acest mic miracol a putut aduce lumină în viața unei familii rănite și poate să ofere o rază de speranță pentru întreaga noastră comunitate, în mijlocul acestei tragedii”, a declarat Daniella Levine Cava, primarul din Miami-Dade, la o conferință de presă organizată vineri.
Recomandări
Levine Cava a spus că un voluntar care hrănește pisicile de pe stradă a adus animalul la un adăpost, unde mai apoi a fost identificată de familia adoptivă.
Între timp, echipajele de căutare au găsit, vineri, un alt cadavru între ruinele clădirii Champlain Towers South, bilanțul tragediei urcând la 79 de morți.
Există încă 61 de persoane neidentificate, a spus Levine Cava.
Oficialii au anunțat, miercuri, că misiunea de căutare a supraviețuitorilor s-a încheiat, iar rolul lor este de a recupera persoanele decedate.
Echipe de experţi încearcă să găsească probe pentru a stabili cu exactitate cauza prăbuşirii imobilului. Blocul rezidenţial de 12 etaje, situat în zona Surfside din Miami-Dade, în statul Florida, s-a prăbuşit parţial pe 24 iunie. Ulterior, autorităţile au demolat controlat restul clădirii, de teamă că s-ar fi putut prăbuşi din cauza unei furtuni tropicale.
Partenerii noștri