• Postarea unui local din București a aprins rețelele sociale.
  • J’ai Bistrot și-a rugat clienții să nu lase copiii să se joace în nisip.
  • Postarea are mai mult de 1.200 de comentarii pe Facebook. Părinții s-au împărțit în supărați și înțelegători.
  • J’ai Bistrot a revenit cu detalii despre cum să se comporte copiii în local.

E dezbaterea momentului în social-media: este sau nu este România o țară kid-friendly? Cei care nu au copii, de ce trebuie să își petreacă timpul în oraș cu copiii…. mai zglobii?

Totul a pornit de la postarea unei terase din București, culmea, considerată kid friendly. A strâns peste 1200 de comentarii, sute de share-uri și sute de alte postări pe temă, pe Facebook. Problema este că pe terasă există un loc cu nisip, așa că proprietarii au transmis un mesaj: nu este loc de joacă.

Asta a activat părinții. Clienți fideli, care spun că nu vor să mai calce pe acolo, se opun celor care înțeleg perfect de ce a fost făcută postarea și care vor continua să meargă la terasă.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Părerile vin atât de la oameni care acum aud prima oară de terasă, nu sunt din București, dar nici nu vor trece vreodată pe acolo, dar și de la oameni care nu sunt din București, dar abia așteaptă să vină și să stea cu picioarele în nisip. Comentariile conțin și multe glume, plecând de la clasicul „dar de unde au avut bani de nisip”, până la părinți care recunosc că, totuși, au avut momente în care au vrut să își pună copiii pe OLX. Iar patronul unui alt local le-a dat și un pont celor copleșiți de copiii prea energici: să pună Paraziții: părinții grijuli vor dispărea imediat, cu tot cu odrasle.

Bistroul a revenit cu scuze pentru cei lezați și clarificări. Ce-a vrut să spună, de fapt?

Îi ruga pe părinți să-și supravegheze copiii, să nu îi lase să alerge, să sară pe mese, să înfunde cu pământ sau pietriș toaletele și chiuvetele, să nu îi lase să rupă plantele și florile sau să facă gălăgie și, dacă se iau la ceartă cu alți copii, să îi împace la modul pașnic.

Partenerii noștri