• Fotografia regală din Sala Tronului de la Palatul Buckingham capturează momentul de după încoronarea Regelui, pe 6 mai.
  • Regele Charles al III-lea poartă o robă din catifea de mătase purpurie brodată cu aur iar Regina Camilla străluceşte într-o rochie albă, cu broderie manuală, de la Royal School of Needlework.

Palatul Buckingham a publicat imaginea felicitării de Crăciun pe care Regele Charles al III-lea şi Regina Camilla o vor trimite în acest an.

Felicitarea prezintă o fotografie care a fost realizată în Sala Tronului de la Palatul Buckingham după ceremonia de încoronare a regelui la 6 mai anul acesta, a anunţat Palatul Buckingham.

Regele Charles poartă o robă din catifea de mătase purpurie brodată cu aur, care a fost purtată iniţial de Regele George al VI-lea în 1937, conform declaraţiei Palatului.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Regina Camilla poartă o robă albă proiectată şi brodată manual de Royal School of Needlework, a mai adăugat Palatul.

Aceasta este a doua felicitare de Crăciun eliberată de Palat de la începutul domniei regelui şi prima care îl prezintă pe Charles ca rege.

Felicitarea de Crăciun din 2022 prezenta o fotografie cu Charles, când încă era Prinţul de Wales, alături de soţia sa, realizată la Braemar Games din Scoţia la 3 septembrie, cu cinci zile înainte ca Regina Elisabeta a II-a să moară.

De asemenea, Prinţul şi Prinţesa de Wales au distribuit o fotografie de Crăciun a familiei lor, prezentă pe felicitarea lor de Crăciun.

Aceasta îi arată pe Prinţ şi Prinţesă cu cei trei copii ai lor, Prinţul George, Prinţesa Charlotte şi Prinţul Louis, la Windsor.

Partenerii noștri