• Hugh Jackman a primit rezultatul biopsiei pentru cancerul de piele după ce a trecut prin mai multe teste în ultima perioadă.
  • Miercuri, actorul a anunțat pe Instagram că a primit rezultatul și a mulțumit fanilor pentru sprijinul lor.
  • „Biopsiile mele au ieșit negative! Mulțumesc pentru toată dragostea pe care mi-ați transmis-o”, a scris actorul.

Hugh Jackman, în vârstă de 54 de ani a trecut printr-o nouă sperietură. Zilele trecute, actorul din „Wolverine” anunțat că este suspect de cancer pentru a șaptea oară. Medicii i-au făcut două biopsii în zona nasului, acolo unde i-a apărut o pată despre care doctorii i-au spus că ar putea fi carcinom bazocelular, potrivit ST News.

Hugh Jackman, suspect de cancer pentru a șaptea oară

Hugh Jackman este în culmea fericirii! „Wolverine” a dezvăluit că rezultatele biopsiilor au ieșit negative. Pentru că a avut cancer de piele de șase ori până acum, Hugh Jackman, care deține o avere de 180 milioane de dolari, a așteptat cu sufletul la gură acest rezultat și a ținut să își anunțe fanii printr-un mesaj emoționant.

Hugh Jackman este perfect sănătos

„Am primit rezultatele la biopsii. Negativ. Vă mulțumesc tuturor pentru dragostea pe care mi-ați transmis-o, chiar am simțit-o! Și mulțumesc presei pentru că m-a ajutat să transmit acest mesaj foarte important: Nu uitați, protejați-vă folosind creme cu protecție solară ridicată, indiferent de anotimp. Cu dragoste, HJ” , a scris Hugh Jackman, pe Instagram.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Hugh a recunoscut că petele solare care i-au apărut pe piele acum provin din timpul petrecut în aer liber, în urmă cu 25 de ani, atunci când nu îi păsa deloc să se protejeze cu creme SPF. De când a avut cancer de piele, Jackman și-a tot îndemnat milioanele de fani să își ia măsuri de protecție atunci când se expun la soare: să poarte pălării, ochelari de soare, dar mai ales cremă cu un grad ridicat de SPF. 

„Vă rog să purtați protecție solară. Pur și simplu nu merită să vă riscați. Oricât de mult vă doriți să vă bronzați, aveți încredere în mine, nu se merită deloc. Protecția solară este cea mai importantă. Chiar dacă nu vă bronzați, tot vă veți distra vara în vacanță” , le-a transmis Hugh Jackman fanilor.

Citește și:

Cinci trucuri tech pentru călătorii. Cum te ajută ChatGPT pentru a crea întregul itinerar

Trucuri Instagram: Cum vezi doar postările prietenilor, fără recomandări și reclame

„Arculata”: Pâinea care a supraviețuit la Pompei. Un arheolog culinar a recreat rețeta

Partenerii noștri