„Fun is dead” și nu mai știm să trăim: Cum s-a ajuns aici și cum ne revenim în 2024, potrivit unui studiu WP

• Un studiu Washington Post dezvăluie că oamenii și-au pierdut abilitatea de a se distra cu adevărat, fiind copleșiți de griji.
• Oamenii încearcă să pară fericiți în social media, printr-o avalanșă de postări.
• Activitățile care cândva erau atât de naturale și ușoare au devenit acum o corvoadă.

La un moment dat în istoria recentă, cam prin 2004, americanii au uitat să se mai distreze în adevăratul sens al cuvântului, scrie Washington Post.

În schimb, distracția s-a transformat în muncă. Distracția e mai nou emfatică, obositoare, programată și forțată.

Adulții maschează asta printr-o avalanșă de postări pasiv-agresive pe social media, care strigă „uite ce mă distrez” – când de fapt se întâmplă fix opusul.

Activitățile simple au devenit o povară

Deși există podcast-uri despre fericire („The Happiness Lab”, „Happier”), studii globale (The Big Joy Project), argumentele lui David Byrne că merită să fii fericit, workshop-uri și aplicații, două lucruri sunt mai clare ca oricând: distracția e în pericol și ducem lipsă gravă de fericire.

Lucrurile care erau cândva o bucurie s-au transformat acum în niște activități copleșitoare, care mai degrabă te calcă pe nervi. Sărbătorile sunt de asemenea o extensie a lor, marcate de exces și gălăgie. În loc să fie „the most wonderful time of the year”, oamenii se confruntă cu oboseală și griji legate de bani.

Nunțile s-au transformat în extravaganțe stresante, aproape „căi sigure spre insolvență” – locații scumpe pentru întreaga familie, petreceri pentru burlaci și burlăcițe, luni de miere pentru cuplu, dar și pentru prieteni (celebrul „buddymoon” – să simtă și gașca bucuria că v-ați căsătorit). Pe scurt, orice, numai distracție nu.

După nuntă, poate apare și un bebe – și deși nu există ceva mai îmbucurător decât un copil, scrie WP – activitățile moderne apărute, dedicate copilului, sunt mai degrabă extenuante, o formă exagerată de „parenting” – party-uri de gender reveal, „baby showers”, „babymoons” și tot felul de reuniuni care nu existau acum câteva decenii și care au reușit să depășească amploarea nunților, din multe puncte de vedere.

Dupa nuntă, copii și ce mai apare pe parcurs, vine momentul pensionării, care s-a transformat într-o altă ocazie de a avea o criză existențială, atent planificată – pentru că trăim în cultura în care job-urile ne definesc identitatea, iar valoarea noastră individuală depinde de muncă.

Nici măcar vacanțele nu mai sunt ce au fost: mai nou, sunt supraîncărcate de activități pe care n-apuci să le faci – doar să le planifici, cu stres. Oamenii se întorc din vacanță mai obosiți decât au plecat și mai au nevoie de una.

Nici mersul la plajă nu mai e atât de simplu pe cât părea. Oamenii se pregătesc cu meticulozitate de „relaxare”, luându-și multe lucruri la ei, pe plajă, și ajungând să stea tot pe telefon. Un prosop și o carte nu mai sunt de ajuns, apa nu mai e la fel de interesantă.

Washington Post a strâns câteva mărturii ale unor oameni care se simt blocați în realitatea zilelor noastre.

Alyssa Alvarez, DJ în Detroit și manager de social media: „Mi-am setat niște așteptări despre cum vreau să-mi perceapă oamenii viața – altfel decât e de fapt. Sunt dependentă de telefon. Trăim într-un tărâm social în care nu mai formăm conexiuni reale”.

Ieșită dintr-o relație de 8 ani, Alvarez, de 27 ani, spune că „simte nevoia să se distreze mai mult decât o face”. Alvarez și-a angajat un coach de petreceri, pe Evan Cudworth, urmând cursul lui de 497 de dolari despre cum „să te distrezi în mod intenționat”.

Cum s-a ajuns aici?

De vină este cultura americană, care pune preț pe muncă, productivitate, putere, avere, statut și munca în detrimentul relaxării, notează WP. Italienii celebrează acel „dolce far niente” – bucuria de a nu face nimic. Americanii pe de altă parte celebrează atingerea obiectivelor „ASAP” (as soon as possible).

Cine mai e de vină? Poate avansul tehnologic, care ne îndeamnă să lucrăm fără oprire; poate pandemia, care a dat naștere „Zoomageddon-ului”; sau poate anul 2004, când Facebook a determinat „nașterea” altor platforme precum Twitter (acum X), Instagram, Threads, TikTok și oricare alte aplicații care domină era digitală.

Tot anul 2004 a dat naștere fenomenului FOMO – fear of missing out – care s-ar traduce prin teama excesivă de a nu fi la curent cu tot ce mișcă. Practic, frica de deconectare.

„Oamenii evadează în telefoane, în anxietate”, spune Cudworth, un coach de 37 de ani, din Chicago. „Îi ajut pe oameni să redescopere ce înseamnă distracția”.

Amanda Richards, 34, absolventă a cursului organizat de Cudworth, spune că „lumea nu mai este despre conexiune umană. Facem totul virtual, oamenii sunt izolați. Observăm un trend toxic de a-i convinge pe alții de cât ești de fericit”, spune ea.

Americanii își petrec în medie 2,8 ore zilnic relaxându-se, uitându-se la TV, potrivit Biroului de Statistică al Muncii.

Care este soluția 

Catherine Price, autoarea cărții „The Power of Fun: How to Feel Alive Again”, spune că „greșim foarte tare în abordarea relaxării” și „nu lăsăm loc de spontaneitate”.

Autoarea plănuiește în ianuarie să-i ajute pe oameni să-și înceapă anul cu o rezoluție de care să se poată ține pe tot parcursul anului, spre deosebire „de diete și sport” – anume să prioritizeze „magneții distracției” (oameni, activități și locuri care ne fac fericiți, mai degrabă decât lucruri pe care credem că ar trebui să le facem ca să ne distrăm), să identifice o nouă experiență pentru noul an și să ia un „an sabatic de la ecrane”.

Tot ea împarte distracția în două categorii: Fake Fun – distracția care ne este vândută ca fiind distracție, pe care o facem pasiv și des, de exemplu TV-ul și telefoanele – și True Fun, caracterizat de conexiune (cu oameni, cu natura), de libertate, de „playfulness”, adică să fii jucăuș/ă, și de „flow”, adică să fii complet ancorat/ă în prezent.

„Te poți distra în orice context. Să fii jucăuș/ă e o atitudine”, spune ea.

Citește și

• Adrian Sârbu: Suntem în al Treilea Război Mondial și ne prefacem că nu știm asta. În cazul nostru, al României și mult mai grav, al conducătorilor, e un act de iresponsabilitate
• Adrian Sârbu: Domnul Ciolacu a reușit un spectacol în 2023. Și de imagine, și de acțiuni. I-a stins lumina lui Iohannis
• Adrian Sârbu: Bugetul pe 2024 este la fel de fake ca și cel pe 2023 și se bazează pe minuni