• O instanță de protecție a consumatorilor din India a obligat un salon de coafură să plătească 271.000 de dolari, drept despăgubiri unui fotomodel pentru că a fost tunsă greșit.
  • Fotomodelul și-a pierdut locul de muncă și a intrat în depresie în urma incidentului.
  • Femeia a avut parte, ulterior, de un tratament greșit care a dus la deteriorarea părului.

Instanța a declarat că femeia obișnuia să obțină slujbe de la firme de produse pentru păr datorită părului ei lung.

Dar salonul i-a tuns părul scurt împotriva instrucțiunilor ei, provocându-i o pierdere uriașă, a precizat tribunalul pentru consumatori, potrivit BBC.

Salonul, care face parte dintr-un lanț hotelier important din Delhi, are dreptul de a face apel împotriva verdictului.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Dar nu a făcut încă o declarație cu privire la această hotărâre.

Comisia Națională de Soluționare a Disputelor în materie de Consum a declarat că aceasta a pierdut „misiunile pe care le aștepta și a suferit o pierdere uriașă care i-a schimbat complet stilul de viață și i-a spulberat visul de a deveni un model de top”.

„Ea a suferit o depresie psihică severă și traume din cauza neglijenței… în tăierea părului și nu s-a putut concentra asupra muncii sale și, în cele din urmă, și-a pierdut locul de muncă”, a notat instanța.

Femeia a avut parte și de un tratament greșit

Modelul a mers la hotel pentru a se tunde și a dat instrucțiuni specifice personalului cu privire la aspectul pe care și-l dorea. Însă hairstylistul i-a tăiat o mare parte din păr, „lăsând doar 5 cm din partea de sus să îi atingă umărul”, potrivit documentelor instanței.

„Ea a încetat să se mai vadă în oglindă. Este o profesionistă în domeniul comunicării și i se cere să se implice în ședințe și sesiuni interactive. Dar ea și-a pierdut încrederea în sine din cauza părului mic”, se arată în ordinul judecătoresc.

Când s-a plâns la salon, i s-a oferit un tratament gratuit pentru păr pentru a compensa greșeala. Femeia a declarat în fața instanței că tratamentul a fost „dubios și a dus la deteriorarea părului ei”.

Partenerii noștri