• Peste 400 de câini din toată lumea se întrec în frumusețe la expoziția chinologică Internațională care are loc în acest weekend la Cluj.
  • La competiție au venit câini din toată Europa, dar și din America și Uganda în speranța că vor fi premiați.
  • De anul viitor, la expozițiile chinologice nu vor mai fi primiți câinii cupați. Asociația chinologica română le interzice stăpânilor de câini se le taie urechile și cozile.

Peste 400 de câini din toată lumea se întrec în frumusețe la expoziția chinologică Internațională care are loc în acest weekend la Cluj. Printre ei se află și Gorby, un ciobănesc caucazian de doar 3 ani și jumătate care participă pentru prima dată la un concurs. În prima zi a luat deja premii la mai multe categorii, însă speră la titlul cel mare.

Pentru Gorby a fost prima zi în care a participat la concurs. Călin Năprădean, stăpănul său, spune că este dificil să lucrezi cu rasa lui Gorby, deoarece sunt câini foarte agresivi.

Honey Bunny, o cățelușă din rasa Yorkshire Terrier, este vedeta expozițiilor ori de câte ori participă. Ca să fie prezentabilă și de această dată, stăpâna i-a îndreptat părul cu placa și i-a pus fundă roșie.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

,,Pregătirea la un yorkshire durează până să înceapă competiția, luni de zile. Coafura durează cel puțin jumătate de oră” , spune Eva, crescător de câini.

Pentru că la ei toate competițiile au fost anulate din cauza războiului, Irina a adus-o pe cățelușa ucraineancă, Fania, la concursul de la Cluj. I-a impresionat imediat pe jurați și primit două premii de cel mai bun câine al rasei.

,,Ea are deja experiență în tot felul de show-uri pentru că a participat la multe concursuri în Ucraina, iar acum a trebuit doar să îi reamintesc ce are de făcut. E plăcut să retrăim aceste momente pentru că asta este ceea ce facem, este jobul nostru

La competiția chinologică de la Cluj au venit câini din toată Europa, dar și din America și Uganda în speranța că vor fi premiați. Cu cât au mai multe diplome, cu atât sunt mai valoroși ei și puii lor.

Președintele Asociației Chinologică Cluj, Andras Mako spune că sunt ,,425 de câine înscriși la cele patru competiții ceea ce înseamnă 820 de arbitraje pe zi. Aceste competiției chinologice sunt importante în primul rând pentru obținerea titlurilor, calificativelor și titlurilor în fiecare țară” .

De anul viitor, la expozițiile chinologice nu vor mai fi primiți câinii cupați. Asociația chinologica română le interzice stăpânilor de câini se le taie urechile și cozile doar ca să pară mai diferiți.

Partenerii noștri