- O explozie a avut loc la Mănăstirea Sihăstria Rarăului din judeţul Suceava
- Cinci persoane au arsuri, zgârieturi şi taieturi de la geamurile care s-au spart în urma deflagraţiei
- O singură persoană a fost transportată la spital
O explozie a avut loc duminică după-amiază într-o cameră a unei anexe de la Mănăstirea Sihăstria Rarăului din judeţul Suceava.
Potrivit ISU Suceava, deflagraţia s-ar fi putut produce în urma unor acumulări de gaze.
Advertisment
„În urma deflagraţiei, din cauza suflului fierbinte şi al geamului încăperii respective, care s-a spart, au fost rănite persoanele din zonă, unele suferind arsuri uşoare, altele zgârieturi şi tăieturi de la bucăţile de sticlă pulverizate. La faţa locului intervin pompierii militari cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava.
Cinci persoane au fost evaluate de către medici, dintre care una a fost transportată la spital.
Recomandări
„Ceilalţi răniţi refuză transportul la o unitate spitalicească. La o primă evaluare, niciunul nu prezintă răni grave, care să le pună în pericol viaţa”, a mai declarat Alin Găleată.
- Nicki Minaj accelerează cetățenia: Un bilet de aur de la Trump schimbă regulile
- Lisa Simone vine la Jazz in the Park la Cluj
- Bruce Springsteen dedică un nou cântec victimelor din Minneapolis
- Leonardo DiCaprio rescrie istoria BAFTA. Lista completă de nominalizări 2026
- Melania pe ecran: între propagandă și realitate
Partenerii noștri