Cercetările arată că 70% dintre oameni pot suferi de sindromul impostorului

• Cercetările arată că 70% dintre oameni pot suferi de sindromul impostorului.
• Sentimentele de inferioritate sunt un semn al sindromului impostorului.
• Termenul de „sindromul impostorului” a fost folosit de către psihologii Pauline R. Clance și Suzanne A. Imes.

S-a estimat că aproape 70% dintre indivizi vor experimenta semne și simptome legate de sindromul impostorului cel puțin o dată în viață. Acest lucru poate fi rezultatul unui nou mediu academic sau profesional.

Sentimentele de nesiguranță pot apărea ca răspuns la un mediu nou, necunoscut. Acest lucru poate duce la scăderea încrederii în sine și a credinței în propriile abilități.

Termenul de „sindromul impostorului” a fost folosit de către psihologii Pauline R. Clance și Suzanne A. Imes în 1978 pentru a descrie o „experiență interioară de falsitate intelectuală la persoanele care cred că nu sunt inteligente, capabile sau creative în ciuda marilor lor realizări”. Explicat mai simplu, este acea voce în capul tău care te face să te simți mai puțin bine și nu te lasă să îți amintești că ești suficient de bun.

Subgrupurile specifice sindromului

Sindromul impostorului afectează atât bărbații, cât și femeile. Fenomenul se caracterizează prin sentimentul că succesele noastre pot fi atribuite mai degrabă norocului, decât propriilor noastre abilități sau calificări.

După ce a analizat datele cercetării, Dr. Valerie Young a constatat că au apărut subgrupuri specifice. În cartea sa, The Secret Thoughts of Successful Women (Gândurile secrete ale femeilor de succes), ea analizează următoarele tipuri de sindromul impostorului:

• Perfecționistul. – Au așteptări atât de mari de la ei înșiși încât chiar și micile greșeli îi vor face să se simtă ca un eșec.
• Superwoman/Supermanul. – Muncesc mai multe ore, nu-și iau niciodată zile libere și trebuie să reușească în toate aspectele vieții pentru a dovedi că sunt „adevărata afacere”. (engl. the real deal)
• Geniul înnăscut. – Sunt obișnuiți ca lucrurile să le vină ușor, așa că atunci când ceva este prea greu sau nu îl stăpânesc dintre prima încercare, simt rușine și îndoială de sine.
• Individualistul. – Nu le place să ceară ajutor, așa că, atunci când o fac, se simt ca niște ratați sau ca niște impostori.
• Expertul. – Caută în permanență certificări sau formări suplimentare, deoarece au impresia că nu vor ști niciodată suficient pentru a fi cu adevărat calificați.

Deși este posibil să simțiți că vă încadrați în mai multe dintre aceste subgrupuri, majoritatea dintre noi se poate identifica cu cel puțin unul dintre ele. Privind aceste descrieri, pare rezonabil că așa ceva a existat încă de la începutul istoriei umane. De asemenea, este de înțeles că aceste probleme ar fi amplificate în lumea stresantă în care trăim astăzi.

De ce este mai greu astăzi decât oricând

Social media ne-a permis să ne conectăm cu lumea dintre jurul nostru în moduri pe care nu ni le-am fi putut imagina cu doar câteva decenii în urmă, dar a creat și o serie de probleme noi. Una dintre cele mai mari nemulțumiri pe care le au mulți oameni, mai ales în această epocă a „influencerilor”, este că viețile noastre online pot părea superficiale și false. Atunci când ne prezentăm doar cele mai bune momente, putem da impresia că viețile noastre sunt mai bune decât sunt de fapt. Acest lucru, desigur, poate alimenta sentimentele asociate cu sindromul impostorului.

Drept urmare, încercăm să creăm un profil care să pară îngrijit și satisfăcător, iar noi ne putem simți validați atunci când oamenii apreciază și ne urmăresc conținutul. Dar mulți se pot simți ca într-un castel de cărți de joc. Cei mai mulți dintre noi se pot gândi la un moment în care cineva – fie că este vorba de un străin pe Twitter sau de un prieten pe Facebook – a pus la îndoială autenticitatea noastră pe social media.

Acest sentiment de scufundare, atunci când ai fost contestat public, poate fi deosebit de greu pentru cei care se confruntă cu sindromul impostorului. Mai ales când comentariul vine de la cineva cu un profil personal bine îngrijit și cu un număr mare de urmăritori.

Desigur, am văzut și cum o greșeală de judecată de moment poate deveni virală în lumea noastră obsedată de tehnologie. Acum, cuvintele noastre prost alese pot fi păstrate prin capturi de ecran, iar pașii noștri greșiți trăiesc pentru totdeauna în clipuri video. Cu atât de puțin control, chiar și cea mai nevinovată greșeală poate fi folosită pentru a dovedi că suntem defectuoși și frauduloși. Trăim într-o epocă în care oricine, chiar și trolii anonimi, sunt dispuși să confirme cele mai mari temeri pe care le avem despre noi înșine – deci, ce facem în această privință?