• INS: Circa 100.000 de români se mută anual de la oraşe la sate.
  • Pandemia a accelerat acest trend.
  • 43,6% din populaţia României trăieşte în mediul rural, potrivit INS.

Casa modernă la țară. Asta a reușit să facă Patricia Lăslău într-un sat la 36 kilometri de Capitală. După primul copil și pregătită pentru al doilea, apartamentul din București părea din ce în ce mai mic, spune arhitecta. Așa că s-a decis: se desparte de Capitală pentru Izvorani.

La un preț rezonabil, spune ea, de 100.000 euro, cei doi copii își pot consuma energia liberi în curte. În timp ce Patricia lucrează sau gătește liniștită. Mai mult timp pentru ea. Mai mult spațiu, aer curat, mâncare bio și lumina bună în casă toată ziua.

Foto: Aleph News

Casă în stil scandinav, cu accente boho, la 36 de kilometri de București

Așa s-a născut proiectul ei de suflet: O casă în stil scandinav, cu mici accente boho

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

„Avem și lac, pădure în care încă se găsesc animale precum iepuri, fazani, căprioare și porci mistreți. Traseul pe care îl parcurge soțul meu la serviciu, în Zona Arcul de Triumf, este mai scurt ca timp decât decât dacă-l parcurge din zona în care stăteam noi în București. Calitatea vieții pentru copiii mai este ideală. Stau toată ziua afară, fără să fiu constrânsă că am treburi de făcut în casă”, a povestit Patricia Laslău, arhitect Home Ambiance.

Foto: Aleph News

Patricia a gândit casa de la A la Z. A stat pe șantier la fiecare cărămidă zidită. În 12 luni, proiectul s-a finalizat în 3 dormitoare și 2 băi. Iar zona de zi conține livingul, diningul și bucătăria. La interior, amenajarea a costat-o 50.000 de euro.

„N-am vrut o casă bătrânească. Am vrut una destul de contemporană, dar cu anumite accente care să mă trimită cu gândul la casa de la țară. Cu banii ăștia poți să-ți iei un apartament în București și cu chin cu vai să-l amanajezi după bunul plac. Această casă îmi dă o stare de bine. E mult mai aerisită decât un apartament și chiar simt că am mai mult suflu spre imaginație”, a mai spus Patricia.

Partenerii noștri