• Sute de afro-americani înarmați au mers la Stone Mountain Park, de Ziua Indepeneței, pentru a protesta față de un monument uriaș sculptat în piatră
  • Locul a căpătat notorietate pentru că susținătorii supremației albe, precum organizația Ku Klux Klan, se întâlneau deseori aici
  • Totuși, protestul a fost lipsit de incidente, au declarat reprezentanții rezerației

Aproximativ 200 de persoane de culoare, majoritatea înarmate, au protestat la Stone Mountain Park, de Ziua Independenței, cerând ca un monument ce îi înfățisează pe liderii Statelor Confederate ale Americii să fie dat jos, informează Insider.

Protestatarii au purtat veste antiglonț și măști, iar în marșul lor au strigat „Black power, black love”.

Protestatarii au intrat înarmați în parc, dar au fost pașnici, a declarat purtătorul de cuvânt al rezervației. Acesta a adăugat că nu a avut nicio problemă cu faptul că cei prezenți au purtat arme de foc, pentru că aceștia și-au exercitat dreptul la libera exprimare.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Monumentul pro-sclavie este printre cele mai importante din sudul țării care a rămas intact, iar după moartea lui George Floyd, a reintrat în atenția publică, mulți fiind de părere că acesta încurajează rasismul. Cu toate acestea, basorelieful cu trei lideri ai Statelor Confederate ale Americii este protejat de lege.

State Mountain este un loc istoric, fiind un reper pentru întâlnirile celor care susțineau supremația albă, precum organizația Ku Klux Klan, care, în 1915, a sărbătorit „renașterea” în fața monumentului.

https://twitter.com/naomiruta/status/1279506948334006272?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1279506948334006272%7Ctwgr%5E&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.mediafax.ro%2Fexterne%2Fblack-power-black-love-sute-de-afro-americani-inarmati-au-protestat-in-fata-unui-monument-al-suprematiei-albe-in-statul-georgia-video-19394203

Partenerii noștri