• „Oricine poate beneficia de o masă caldă. Nu privim la etnia, vârsta, condiția materială sau la îmbrăcămintea celor care vin să primească mâncare”, spun inițiatorii programului „O masă caldă”
  • Pe 1 iunie 2013, un grup de voluntari neafiliați vreunei asociații gătesc pentru prima dată 50 de porții de mâncare caldă la Cantina Primăriei 
  • Claudia lucrează în IT, ca programator și totuși își face timp să se implice în proiect

Sunt la fel de ocupaţi ca tine. Au joburi, au familie, dar îşi fac timp şi pentru cei mai puțin norocoși.

Este vorba de priorităţile pe care ţi le setezi în viaţă, spun economiştii, inginerii şi IT-iştii care aleg ca măcar o dată pe săptămână să-i ajute pe cei care au nevoie.

Ei gătesc în câteva ore peste 250 de porţii, care ajung apoi la nevoiași. Asta se întâmplă zilnic, de luni până vineri, în bucătăria proiectului “O masă caldă” din Cluj.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Proiectul „O masă caldă” este în comunitate din 2013 şi misiunea noastră este de a oferi o masă caldă celor care au nevoie. Nu facem liste, nu facem anchete sociale, tocmai de aceea împărţim mâncarea în spaţiul public. Nu este jobul meu de fiecare zi, este doar partea de voluntariat pentru care îmi ofer timpul comunităţii. Eu lucrez în Comunicare, Relaţii publice”, a spus Raimonda Boian, preşedintele proiectului „O Masă Caldă”.

Claudia lucrează în IT, ca programator și totuși își face timp să se implice în proiect. O face doar pentru zâmbetul pe care îl primeşte în schimbul unei farfurii de mâncare.

Până la urmă nu timpul contează, ci priorităţile şi chiar sper într-o comunitate în care ne putem ajuta unii pe alţii. Putem să citim pe chipurile lor bucuria cu care ne aşteaptă. Mi-am propus ca o dată pe săptămână să dau ceva comunităţii şi să pot să susţin cumva şi partea asta mai nevoiaşă”, a spus Claudiua Dumitraș, IT-ist programator.

Partenerii noștri