- Mai multe state americane au emis avertizări, după ce cetățenii au primit pachete misterioase nesolicitate
- Se pare că acestea conțin semințe și ar proveni din China
- Autoritățile îi sfătuiesc pe oameni să nu planteze semințele, pentru că ar putea distruge culturile din jur
Cetațenii mai multor state americane au raportat faptul că au primit pachete misterioase, nesoilicitate, ce conțin semințe neidentificate, informează CNN. Coletele au înscrise pe ele caractere chinezești și par să fie trimise din China.
Advertisment
Mai mulți specialiști în agricultură din SUA avertizează populația și spun că semințele ar putea fi ale unor specii de plante invazive.
„Plantele invazive produc ravagii asupra mediului, distrug plantele și insectele și afectează culturile”, a spus Departamentul pentru Agricultură din Virginia. „Dacă primiți astfel de semințe, nu le plantați!”, este avertismentul autorităților din mai multe state americane, care le transmit cetățenilor să nu deschidă pachetele și să păstreze eticehta intactă, pentru ca specialiștii să le poată investiga.
Recomandări
Nu este clar cine trimite aceste pachete, care este scopul și dacă într-adevăr ele sunt dăunătoare. Totuși, au apărut mai multe explicații în mediul online, iar cea mai plauzibilă este legată de un tip de înșelătorie numit „brushing”.
Aceasta presupune ca vânzătorii ce listează produse pe platforme de tip Amazon să creeze conturi cu un nume și o adresă ce nu le aparțin, după care să trimită produse nesolicitate, de valoare mică, destinatarilor. Imediat ce coletele sunt livrate, vânzătorii se folosesc de contul fals pentru a scrie recenzii pozitive, cu scopul de a urca în căutările de pe aceste platforme.
Plantele și semințele ce ajung în SUA sunt strict controlate și trebuie să fie însoțite de certificate care asigură că acestea nu sunt purtătoare de dăunători sau boli.
- Combate oboseala cu o alimentație sănătoasă. Consumă spanac, nuci și fructe de pădure
- Unde mănânci azi? La Alchemist ți se servește cina în vase în formă de glob ocular
- Choi Soon-hwa participă la Miss Universe Coreea la 80 de ani. Concurenta ar putea intra în istorie
- „Ciocolata Dubai” se mută de pe TikTok la tine în bucătărie. Cum pregătești acasă acest desert viral
- Siluete arhitecturale și perne în loc de haine. Uite cele mai noi și cool colecții de la Paris Fashion Week S/S 2025
Partenerii noștri