• Echipajele au încercat să planeze peste Lacul Morii, sub privirile a 40.000 de spectatori, care au sărbătorit Ziua Zborului.
  • Echipa Pegasus 27 a câștigat competiția.
  • Piloții au sărit de pe o rampă de aproape șase metri.

O flotă de 38 de aeronave cu propulsie umană a fost convocată de Red Bull Flugtag. Echipajele au încercat să planeze peste Lacul Morii, sub privirile a 40.000 de spectatori, care au sărbătorit Ziua Zborului cu multă distracție, zâmbete și aplauze furtunoase pentru eroii zilei. Cei trei actori de comedie – prezentatori la show, Mihai Bobonete, Mihai Rait și Maria Popovici, au ținut ziua în brațele lor și au ghidat publicul spre o zi memorabilă.

Nici juriul, format din Emil Rengle, Cătălin Preda, Marilu Dobrescu, Shurubel și Alex Nicolau, nu a fost mai prejos și a avut o apariție „la înălțime”, cu hidroavionul Cessna 208 Amphiboan Caravan, direct pe Lacul Morii, lângă turnul de control. Ei au notat, cu foarte mare atenție, cele mai creative aparate, dar și spectacolul adus pe rampă, înainte de intrarea la apă.

Cum a fost la Red Bull Flugtag 2023:

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII
  • Obiecte aparent nepotrivite pentru zbor au primit aripi în cel mai creativ mod. 38 de echipe motivate, fiecare formată din 4 sau 5 membri, au declanșat un spectacol memorabil cu ajutorul mașinăriilor auto-proiectate, dar și cu coregrafiile și costumațiile alese pentru această zi specială.
  • Pelicani redați sub diverse forme, lilieci, unicorni, porci și aeroplane care mai de care mai inovatoare au urcat, pe rând, pe rampă și au încercat să zboare cât mai mult deasupra Lacului Morii.
  • Piloții au sărit de pe o rampă de aproape șase metri. Dorința a fost de a amâna cât mai mult posibil aterizarea, dar după un zbor scurt în spațiul aerian bucureștean, a urmat inevitabila aterizare în apă.
  • Gravitația a fost învingătoarea, într-un duel inegal, dar asta nu a periclitat entuziasmul echipelor și al spectatorilor. Publicul a sărbătorit fiecare obiect zburător în mod exuberant, cu aplauze puternice.
  • Fiecare echipaj, format dintr-un pilot și trei sau patru membri, a avut la dispoziție 30 de secunde pentru a-și pune în scenă momentul artistic și pentru a-și prezenta aeronava într-un mod unic. Totul pentru public și pentru punctele obținute din partea juriului, care a notat vigilent momentul artistic și inovația aparatului de zbor.
  • The Flying Bulls, Hawks of Romania și Aeroclubul României au făcut spectacol în aer, la propriu. Aeronavele lor au zburat deasupra Lacului Morii și au încântat privirile tuturor celor prezenți cu măiestria acrobațiilor realizate.
  • La finalul zilei, echipa Pegasus 27 a obținut victoria. Aparatul lor zburător, „Zvăpăiatu”, a impresionat prin design, a reușit să rămână în aer pentru 24 metri și le-a adus 115 puncte.

„Ne bucurăm foarte mult pentru rezultatul pe care l-am obținut, suntem foarte entuziasmați. Toate disensiunile pe care le-am avut au fost doar constructive, pentru că au ajuns la cel mai bun rezultat posibil. Distanța de zbor a fost cam cât am aproximat, chiar peste. La Red Bull Flugtag ne-am simțit bucuroși, emoționați, puțin stresați. A fost un cumul de factori și de emoții, care în final au dus către ceva foarte bun. Ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost în cel mai frumos fel posibil”, au transmis membrii echipei câștigătoare.

Cu un total de 101.1 puncte, echipa Air Docs a obținut locul doi. Pe locul trei s-a clasat echipa 2Space, cu 100 puncte. Premiul de Popularitate, decis de public, i-a revenit echipei QWERTYKEY.

Citește și:

Partenerii noștri