Un vârf de… Damar

Damarul, care se traduce în limba malaeză „lumină”, este o rășină naturală folosită de secole în artă, ritualuri și medicină tradițională. Este apropiată de tămâie, dar cu o istorie și proprietăți distincte.
Damarul provine în principal din Indonezia și Malaezia, unde este extras în mod tradițional din copaci Shorea, Hopea și Agathis.
Populațiile indigene de aici folosesc această rășină sacră de mii de ani. Legenda spune că spiritele pădurii au ascuns „lumina focului sacru” în trunchiul unui copac, iar atunci când oamenii au lovit copacul, lumina a ieșit sub formă de rășină lucioasă, damarul, considerat un dar pentru protecție energetică.

Javanezii au o tradiție conform căreia fumul rășinilor, inclusiv damar, benzoe și copal, poate atrage spiritele bune ale strămoșilor. Damarul era ars la înmormântări, dar și la ritualuri de curățare a caselor.
În unele zone malaeziene, fiindcă damarul este translucid și lucios, oamenii îl numeau „rășina lunii” și îl foloseau în ritualuri pentru claritate mentală și vise profetice.

Rășina de dammar a ajuns în Europa în secolul al XIX-lea. Înregistrările arată sosirea sa în Germania încă din 1827 și a început să fie menționată în manualele de restaurare și pictură după 1850. Și-a câștigat rapid reputația de rășină de înaltă calitate pentru lacuri.
Rășina dammar era și este apreciată pentru capacitatea sa de a forma o peliculă transparentă, dură și lucioasă.

Damarul este foarte apreciat pentru fum, vibrație și energie blândă, fiind considerat o rășină „luminoasă”. Acesta ajută la purificarea spațiului, curățarea energiei stagnante și la ridicarea vibrației.
Practicanții energetici îl folosesc pentru a „ușura” atmosfera, spre deosebire de tămâie, care este mai solemnă.
Școlile de meditație orientale îl consideră „un fum care limpezește mintea”. Rășina sfântă se mai folosește în fumigații pentru protecția energetică a casei, pentru deschiderea spațiului sacru, în diverse meditații, dar și pentru conectarea cu îngerii păzitori.