- Suntem cu un pas mai aproape de primul obiectiv din 2025 – să îi găsim înlocuitor lui Klaus Iohannis. Coaliția de guvernare a hotărât că românii votează pe 4 și 18 mai pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu nu are voie să se retragă; rămâne candidatul comun al PSD, PNL, UDMR.
- Prinții pe cal alb sunt pe cale de dispariție. Bărbatul viitorului este obez, are pielea pătată de acnee și picioarele umflate pentru că mănâncă prea multă mâncare procesată. Ni l-a arătat inteligența artificială și ne-a amenințat că o să trăiască printre noi din 2055.
- Pentru o viață sănătoasă, nu consumați ace de brad. Nu e glumă, e avertismentul medicilor, după ce oamenii au început să gătească pomul de Crăciun.
- Sesam, deschide poarta spre America, românii nu mai au răbdare! Vineri are loc ceremonialul oficial care ne scapă de vize către America, dar mai avem de așteptat până la primăvară să ne luăm zborul. Pașapoartele sunt pregătite – România e pe locul 15 în lume la categoria pașapoarte puternice – adică mergem în 178 de țări fără viză.
- Ușor cu inteligența articială pe scări! Combinația dintre ChatGPT și Cybetruck s-a dovedit explozivă. Suspectul în cazul exploziei Cybertruck-ului de lângă hotelul lui Trump din Las Vegas a folosit ChatGPT ca să construiască bomba și să planifice explozia.
- Fii cuminte în avion, că îți dau amendă! Stewardesele se transformă în polițiști din cauza pasagerilor care și-au împachetat scandalul în bagaje.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri