• Pentru că tot nu au încredere în bănci, românii stau în banca lor – unul din trei își ține economiile la saltea. Mai grav este că cei mai mulți nu economisesc deloc.
  • Paradoxul românesc – țara noastră este al doilea producător de gaze din Uniunea Europeană, dar marea majoritate a românilor se încălzesc cu lemne.
  • Un raport al Agent Green spune că modul în care este acum folosită editarea genetică duce la distrugerea ecosistemului de pe pământ. Cercetătorii modifică gene de la plante și animale care sunt dăunătoare pentru oameni, dar extrem de benefice pentru mediu.
  • Ca să minimizeze sărăcia pe continent, Parlamentul și Consiliul European au aprobat regulile pentru noul salariu minim – cel mai important este să asigure un trai decent. Chiar dacă românii nu vor avea același salariu minim ca nemții sau francezii, problema este să vedem de unde îi dăm.
  • 14 polițiști de frontieră din Arad – acuzați de corupție – au fost declarați nevinovați pentru că au fost provocați să ia mită.
  • Somnul de frumusețe există și a fost dovedit științific. Consecința neașteptată a savanților: oamenii cu cearcăne nu sunt de încredere.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri