Marcela Feraru, Felix Damian, Eugen Orlando Teodorovici – fost ministru al Finanțelor, sunt în juriul de astăzi.

  • Ziua în care pământul s-a cutremurat – a fost și ziua în care lumea și-a întors privirea de la drama din Ucraina la cea din Turcia și Siria. Dacă ar fi să păstrăm comparațiile cu războiul – cele două cutremură majore, de peste 7,7 și 7,6 pe scară Richter, conform datelor din Turcia, au echivalat cu detonarea a peste 130 de bombe atomice fiecare. Peste 2.600 de oameni și-au pierdut viață în Turcia și Siria, și din păcate numărătoarea continuă.
  • Interzis la meditații cu profesorul de la clasă, e ultima popunere legislativă în marele proiect, România educată! Medităm profund la ce impact ar putea avea, la Știu.
  • Premiile Grammy – între recorduri și premiere – Beyonce a ajuns la 32 de premii în carieră, nimeni nu are atât de multe Grammy că ea. Anul acesta am avut și primul Grammy pentru o femeie trans și primul pentru un soundtrack de joc video.
  • Poliția nu e în formă atunci când nu are uniformă. Șefii au găsit explicația pentru uniformă care se rupe – nu materialul e de vină, ci clientul, mai exact polițistul care nu știe cum să o poarte și nici să foloesască mașină de spălat.
  • Mai ești bun după 45 de ani? Un recrutor din 3 recunoaște că ține cont de vârstă la angajare, iar cei trecuți de prima tinerețe nu mai au aceleași șanse să fie angajați.
  • Ultimul răcnet în materie de tehnologie – autobuzele electrice… pe motorină! Circulă la Focșani și nu te curentează nici la preț.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri