• Trei români din cinci ar vota un partid naționalist care mizează pe religie și familia tradițională – asta în perioada în care președintele Cehiei spune că e dezgustat de persoanele transgender.
  • Azi în prima zi de BAC – profesorii au copiat. Cei care au făcut subiectele la română au dat copy-paste la subiectele de la simularea din martie.
  • O nouă mostră de inutilitate de la Guvernul României – a mai încărcat internetul cu patru filmulețe de vaccinare.
  • Elevii care dau BAC-ul acum se bucură că au scăpat de școala care va urma după ei. Ministrul Educației propune un nou sistem – mai multă școală, mai puține vacanțe – ca să îi ajungem pe europenii care învață mai mult și mai bine.
  • Mai sunt trei zile până când pașaportul de vaccinare devine realitate. Pentru vaccinați, el e valabil până în iunie 2022, pentru cei trecuți prin boală – șase luni, iar pentru cei care au făcut teste – 72 de ore la PCR și 24 de ore la testele rapide.
  • România devine în acte țara IT-iștilor. Un absolvent de facultate din opt este specializat în IT, matematică sau statistică.

Raluca Maniță, Răzvan Țupa și Vasile Nicoară au făcut parte din juriu.

Recomandări

MUSIC HEALS THE SOUL
CE RESTAURANTE SUNT PREMIATE ÎN SUA?
LIMERANȚA ASCUNDE PROBLEME DIN TRECUT
TU CÂT TIMP PETRECI PE TELEFON?
TU BEI CAFEA? IATĂ CE AR TREBUI SĂ ȘTII

Partenerii noștri