• Mai bine mai târziu decât prea târziu – ședința CSAT de ieri a început cu două ore de întârziere. Dacă la Apărare nu stăm bine, la planuri suntem primii! În urma ședinței de ieri s-a dat verdictul: Suntem cu Ucraina până la capăt și între timp,
  • România o să ajungă a doua putere de pe falncul estic! Tot în CSAT, președintele și generalii au stabilit și care sunt scenariile „negre” pentru care România trebuie să fie pregătită.
  • Tot înainte, că înainte era mai bine. Nostalgia după comunism își continuă ascensiunea pe TikTok. O analiză a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului arată că numai 200 de postări nostalgice la adresa comunismului au strâns circa 130 de milioane de vizualizări.
  • Când boala n-are leac, știința mai scrie un capitol. Tratamentul lui Oliver, primul copil din lume care a primit terapie genică pentru sindromul Hunter, dă semne că funcționează.
  • Dacă vin rușii peste noi, suntem apărați… de reuniunile liderilor europeni. În timp ce la noi s-a lăsat cu ședințe și vorbă lungă, europenii au scos pixul și foaia – și au desenat un plan de pace pentru Ucraina. Regulile sunt simple: Ucraina trebuie să fie în NATO… iar negocierile pornesc de pe linia frontului, nu ceri teren pe care nu l-ai câștigat! Washingtonul și Kremlinul strâmbă din nas! Ori planul nostru, ori deloc.
  • Poți să fugi, dar nu te poți ascunde! Cum au fost mai mulți utilizatori X de rang înalt dați de gol de cea mai recentă schimbare de pe platforma lui Musk.
  • Au găsit dieta care te scapă de depresie! Mineralele esențiale te ridică, dar tot ele te și coboară – – totul stă în a găsi echilibrul perfect.

Recomandări

TOM STURRIDGE ESTE IAR SANDMAN
CASELE DE MODĂ MIZEAZĂ LITERAR
ȘEFUL OPEN AI ÎȚI PREZINTĂ NOUL TĂU COLEG
FRIENDS DON'T LIE
HORIA SABO MIZEAZĂ PE AI DREPT GENERATOR DE FORȚĂ DE MUNCĂ

Partenerii noștri